Monumentele istorice din Romania             Romana English

danarta / 17-Aug-2009

Problemele pe care cetatea cunoscuta sub numele de Oratia le-a pus cercetatorilor sunt variate, iar rezolvarea lor este de o importanta majora in aprecierea rolului fortificatiei pe parcursul perioadei de folosinta. I. Puscariu, A. Lapedatu si G. Treiber au incercat a atribui ridicarea cetatii cavalerilor teutoni, ultimul dintre cei mentionati invocand in sprijinul acestei ipoteze tehnica de constructie, caracteristicile turnului (deschis catre interior), denumirea de Dealul Sasului a culmii la capatul careia se afla cetatea, precum si importanta deosebita pe care o avea drumul catre Campulung din punctul de vedere al colonistilor sasi.

V. Vatasianu va sublinia ca nu pot servi argumentarii nici elementele de planimetrie ori cele tipologice, si nici "pretinsul caracter teuton al colonizarii sasesti la Campulung". Ulterior A. Lapedatu a avansat propunerea de a identifica Oratia cu cetatea Dambovita din documente. La aceasta parere au subscris si o parte dintre arheologii care au cercetat situl in anii 1968-1970.

Gh. I. Cantacuzino a enumerat motivele pentru care o asemenea identitate nu este posibila , aderand la parerea conform careia cetatea Dambovita ar trebui identificata mai curand cu fortificatia de la Cetateni . in fine, o ultima opinie este cea care plaseaza cetatea Piatra Craiului (Kiralko) in acest loc . Argumentatia pe care o dezvolta Gh. I. Cantacuzino, legata atat de mentiunile documentare cat si de pozitia propriu zisa, este suficient de convingatoare . Ca un argument suplimentar aducea marturia lui Fr. Sulzer din 1781 in care este clar identificata cetatea Piatra Craiului cu Oratia.

Data la care este construita Oratia ne este in continuare necunoscuta. Bazandu-ne insa atat pe materialul arheologic gasit cat si pe documente si contextul istoric, putem incadra ridicarea cetatii in a doua jumatate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus ca ea fusese vama a Transilvaniei, iar o data cu trecerea cetatii in proprietatea Tarii Romanesti, Ludovic al V-lea ar fi pus sa fie ridicat Branul. Opinia nu este totusi conforma cu caracterul materialului arheologic descoperit, caracteristic pentru Cetateni, Curtea de Arges si Poenari, de asemenea parand mai normal ca ridicarea Branului sa fi fost determinata de edificarea de catre domnii transalpini a unei cetati (Oratia). De altfel ni se pare improbabil ca regii Ungariei sa fi dispus construirea unei vami care sa se afle dincolo de teritoriul stapanit de acestia.

In 1368 vama Tarii Romanesti se lua la Longo Campo vel juxta , ceea ce ar putea insemna ca la aceasta data teritoriul pe care se va afla Oratia nu era in stapanirea domnilor munteni. Acceptand acestea ar insemna ca plasam data construirii ei intre 1368 cel devreme si 1377. La sfarsitul anului 1377 vama se mutase deja langa Rucar ceea ce ar indica faptul ca lucrarile erau gata si cetatea putea fi data in folosinta. Din socotelile Brasovului din prima jumatate a secolului XVI deducem ca Oratia se afla sub jurisdictia orasului, acelasi lucru fiind evidentiat de o scrisoare mai timpurie a lui Radu cel Mare, din jurul lui 1496, in care cere judelui Brasovului si celor 12 pargari sa nu-i pedepseasca niste oameni care stricasera Podurile de la Oratii.

Cetatea strajuia drumul ce lega Campulungul de Brasov, aflandu-se la extremitatea vestica a Dealului Sasului. Drumul trecea pe sub cetate, ocolind-o pe la NV si V, fiind partial sapat in stanca datorita ingustimii vaii Dambovitei pe aceasta portiune. La N si la S panta este destul de accentuata iar la V si NV peretii stancii sunt abrupti. in partea de S si la E, pe directia de acces dispre coama dealului, se afla sapat un sant lat de 10 m si adanc de 4 m. La sapaturile din 1905 s-a constatat existenta unui zid lung de aproximativ 15 m ce bara partea sudica. Cetatea este restransa ca intindere, latimea ei nedepasind 20 m. in interior, pe latura vestica, unde nu se pastreaza urmele vreunui zid, se afla o platforma lata de 7-8 m si inalta de 2 m, avand motive sa credem ca in partea sudica s-au efectuat nivelari cu piatra sparta marunt si cu pamant. Fundatiile curtinelor sunt ridicate direct pe stanca, fiind mai late decat zidul propriu-zis, care are grosimea de aproximativ 2 m si este construit din piatra mijlocie sumar cioplita si dispusa neregulat. Pentru stabilizare si coeziune s-au folosit pietre mici. Emplectonul a fost realizat din piatra marunta legata cu mortar. in 1905 s-au observat urme ce ar indica extragerea pietrei folosita pentru constructie chiar din stanca pe care se afla cetatea si s-a apreciat inaltimea zidurilor la aproximativ 7 m. La NE se afla un turn circular deschis catre interior, asupra caruia nu s-au facut nici un fel de precizari. Portiunea sud-estica a incintei a fost singura ocupata de constructiile dependinte, cladite exclusiv din lemn dupa cum atesta urmele carbonizate si cenusa descoperite acolo. Concluzia evidenta este ca cetatea si-a incetat existenta ca urmare a unor distrugeri violente. Artefactele descoperite in 1905 nu au fost inventariate si nici studiate temeinic, insa campania din 1968-1970 a scos la lumina suficiente asemenea dovezi pentru a sustine datarea ei in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, unele elemente atestand folosirea ei si in secolul al XVI-lea. De asemenea, s-a constatat lipsa unor materiale anterioare celei de a doua jumatati a secolului al XIV-lea.

Intrarea se afla pe latura sudica, la inaltimea de 1 m fata de stanca, si are deschiderea de 2 m. Pe aceasta portiune zidul de incinta este mai gros cu 0.80 m. La o data necunoscuta intrarea a fost astupata. in interior, in partea de NE, se gaseste cisterna, circulara si cu o adancime de 5.35 m si o latime de 3.40 m. Aceasta este captusita cu piatra nisipoasa, iar sub acest placaj, pe fundul cisternei, se gaseste un strat de lut pentru impermeabilizare. Deschiderea este mai ingusta si la inceputul secolului trecut se puteau identifica oarecare amenajari pentru colectarea apelor pluviale. in trecerea sa pe aici in 1595, Filippo Pigafetta observa cetatea Piatra Craiului descriind-o ca fiind un "mic castel" care are artilerie. Aceasta precizare ne face sa credem ca platforma din partea vestica ar fi servit acestui scop, iar ca pentru acoperirea celorlalte laturi s-ar fi folosit chiar grosimea zidurilor. El mai mentioneaza ca "...drumul este sapat la dreapta intr-o stanca inalta si dreapta, asa ca tunurile si carele trebuie ridicate in sus cu scripetele iar la scoborare lasate in jos cu funiile". Gh. I. Cantacuzino observa ca probabil unele orificii in stanca, "vizibile si astazi", ar fi folosit pentru amenajarea unor astfel de scripeti. S-a presupus ca una dintre notele lui Lescalopier (1574) s-ar putea referi la Oratia, caz in care mentiunea ca garnizoana formata doar din cativa oameni, ar sta "intr-un turn in care patrund folosind o scara lunga pe care o trag apoi dupa ei" nu trebuie luata mot-a-mot, ci trebuie inteles ori ca resedinta propriu-zisa se afla in turnul nord-estic, in care astfel accesul s-ar face pe la un etaj superior (ceea ce ar atesta inaltimea minima a acestuia), ori ca intreaga fortificatie este numita ''turn'', accesul cu ajutorul scarii ''portabile'' facandu-se dinspre drum. Aceasta ultima interpretare nu ar dovedi sub nici o forma desfiintarea intrarii de pe latura sudica, care va ramane principala pana la astuparea ei.

Tipologic, Oratia corespunde mai curand fortificatiilor de mici dimensiuni al caror rol era de a strajui cai de acces sau puncte strategice importante, decat cetatilor propriu-zise care reprezentau ele insele, de cele mai multe ori, un astfel de punct strategic. in ceea ce priveste planul pot fi facute, cu rezerva ca aceasta rezolvare este in fapt o evolutie de la tipul cu o incinta circulara si turn central la cel cu incinta circulara si turn pe traseul curtinei, analogii cu cetatile Gradet si Drobeta, Hrastovlje din Slovenia doar in ceea ce priveste existenta unui singur turn circular, Checiny si Petrc.

 

 

Copyright(c) Valentin Salageanu 2006 - www.patzinakia.com

L.S. / 17-Aug-2009

Biserica SF. ECATERINA -fosta Mănăstire a lui „Pană Vistier” - Paraclisul Institutului Teologic

Hram: Sfânta Ecaterina

Este situată în faţa Institutului Universitar Teologic, a cărei activitate religioasă se împleteşte cu cea a bisericii.

Pe aceste locuri a existat o biserică de mănăstire mai veche, clădită de Ivaşco Golescu, mare vornic,  începută în timpul domniei lui Alexandru al II-lea Mircea şi terminată în timpul domniei fiului acestuia Mihnea Turcitul pe la 1583. În 1595, după retragerea trupelor turceşti ale lui Sinan-paşa,  Pană vistierul  o repară, devenind astfel al doilea ctitor al mănăstirii. Este arsă de oştile lui Gabriel Báthory în 1611 şi este din nou reparată de urmaşii ctitorilor. Biserica era de zid, cu două turle de lemn şi învelită cu şindrilă. A fost dărâmată până la temelie în 1850.

O noua biserică, cea actuală, s-a reconstruit pe locul celei vechi, fiind gata la 1852, rămânând ca biserică de mir, nu de mănăstire. Este pictată de Constantin Lecca şi Mişu Popp. Pictura tâmplei a fost făcută pe pânză, la muntele Sinai şi aplicată pe lemn. Au mai fost făcute reparaţii în 1899, 1909, 1923.

Este o biserică pe plan triconc de dimensiuni relativ mari (31,3 x 10 -16 m), dar de proporţii neplăcute, cu abside mari, semicirculare, cu o turlă foarte mică, octogonală peste naos şi un turn-clopotniţă pe plan pătrat, dezvoltat peste vestibulul dintre cele două turnuri cu scările de acces. În faţă are un pridvor semicircular, cu antablament, pe 4 coloane ionice. Faţadele simple, sunt concepute în stil neoclasic, cu pilaştri în registrul inferior al căror antablament formează un brâu în jurul bisericii.

Interior este decorată pe toată înălţimea pereţilor în stil baroc, cu pilaştri ce susţin un antablament desfăşurat ca un brâu la înălţimea bazei bolţilor. O pictură decorativă acoperă arcele, iar timpanele şi bolţile sunt pictate cu icoane de sfinţi. Ferestrele dreptunghiulare, de dimensiuni mari au grilaje simple la exterior.

Lucia Stoica

Extras din:„Enciclopedia Lăcaşurilor de Cult din Bucureşti”Vol.1, de Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea,  2005, Ed. Universalia

emilia / 17-Aug-2009

Biserica de lemn "Sf. Arhangheli Mihail si Gavril" din Delureni are la intrare crestata pe barna orizontala a ancadramentului usii, urmatoarea inscriptie:
"Valeat 1723. Scris-am eu Toader diac din mila lui Dumnezeu si cu darul Duhului Sfant."
Planul este alcatuit dintr-o nava dreptunghiulara lunga, cu o absida aproape patrata, decrosata la nord si sud.
Baza de plan patrat a turnului este captusita cu sindrila pana la nivelul coamei acoperisului navei, de unde se continua cu balconul marginit de balustrada ornamentata la capatul de jos prin traforare. Peste galeria clopotelor, coiful cu baza octogonala este continuat de sageata conica.
La inceputul secolului al XIX-lea constructiei vechi i s-a mai adaugat un spatiu spre vest, barnele tindei de azi legandu-se de cele ale navei originare prin intermediul unui stalp montant.
Pe peretele vestic al naosului este data picturii innoite la 29 ianuarie 1864, cand s-au facut si alte reparatii, adaugandu-se si "corul".
Suprafata mare a boltii semicilindrice din naos este sustinuta de doua arcuri dublou in intrados, sprijinite cu capetele pe doua grinzi-tirant.
Biserica este impodobita la mijloc, de-a lungul peretilor, cu un brau continuu, arcurile dublou au crestaturi in zig-zag, sau rozete, iar portalul are in compozitie patru franghii, in spatiul dintre ele fiind scobite siruri de adancituri ovale, numite de localnici "unghii".
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

emilia / 17-Aug-2009

Biserica de lemn "Sf. Gheorghe" a fost construita in secolul al XVII-lea si refacuta in 1715.
Lunga de 15 metri, lata de 7,12 metri si cu inaltimea la coama acoperisului de 8 metri, biserica a suferit multe transformari in decursul veacurilor.
Turnul si-a schimbat complet infatisarea, invelitoarea de sindrila a acoperisului a fost inlocuita cu tigla la nava si tabla la turn, ferestrele au fost marite si peretii au fost tencuiti si vopsiti in interior cu vopsea de ulei care a acoperit pentru totdeauna pictura executata de David Zugravul.
Planul constructiei a ramas cel originar, cu nava dreptunghiulara si absida patrata, decrosata pe laturile de nord si sud. Tavanul tindei si boltile semicilindrice ale naosului si altarului sunt cele vechi. In naos se mai pastreza arcul transversal ornamentat cu motive crestate in relief. Grinda-tirant este si ea ornamentata cu motive festonate.
Portalul de la intrare este impodobit cu franghii in relief si motivul solar ce se repeta sub forma rozetei cu sase petale. In partea superioara o franghie orizontala si una arcuita sunt intrtaiate de un alt segment de franghie rezultand o cruce cu brate duble. Muchia portalului este marcata de sirul denticulilor, numiti de localnici "coltisori".
Unul din clopotele bisericii a fost turnat un anul 1794.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

emilia / 17-Aug-2009

Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din Bucuroaia a fost mutata in 1754 de pe "Dealul popii", cimitirul vechi al satului.
Este o biserica mica (12 m lungime si 6 m latime) cu absida policonala nedecrosata.
Intre anii 1927-1934 a fost tencuita in interior si exterior cu un strat gros de "ceamur" si s-a inlocuit acoperisul vechi de sindrila.
Temelia este scunda, iar barnele din cununile peretilor, prinse intre ele in forma literei "T" la absida, au fost lucrate numai cu toporul. Trei barne sunt prelungite in console cu aripile duble la colturile navei si cu o singura aripa la fiecare din cei cinci pereti ai absidei.
Acoperisul este fragmentat in doua parti distincte, la nava si la absida. Turnul ce se ridica deasupra tindei, are balconul prevazut cu cate doua ferestre pe fiecare latura, un coif si o sageata imbracate toate cu tabla, infatisare pe care nu a avut-o de la inceput.
In interiorul absidei, de la peretele iconostasului si pana in dreptul mesei din altar, se afla o invelitoare arcuita sub forma unui trunchi de con, sprijinit pe o barna orizontala ce leaga peretii extremi ai incaperii.
Un arc dublou interior si alte sapte exterioare sustin bolta naosului.
Peretele vestic exterior este ornamentat cu stucaturi cruciforme, iar pictura se afla numai la usile diaconesti si imparatesti.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)