Rezultate: 1968       Pagini: 197

1 2 3 4 5 6   
bsachim / 15-Jun-2016

Buna ziua,

Eu sunt unul dintre actualii proprietari din Mantuleasa nr.25, unde am locuit incepand cu sept. 1980 pana acum 2 ani. 

Fotografia si adresa postate aici sunt gresite; acestea se refera la imobilul de la nr.25. De fapt, chiar Dvs. scrieti aici ca arh. Smarandescu a locuit la numarul 38. Arh. Smarandescu a locuit in cartier, e adevarat. A conceput planurile pentru constructia multor imobile de aici, dar totusi nu exista temei pentru a denumi casa din Mantuleasa 25 "Casa arh. Smarandescu".  

Pentru cine doreste sa stie, casa din Mantuleasa nr.25 poate fi mai degraba apelata "Casa Callimachi", fiind locuita inainte de Nationalizarea din '48 de membrii familiei de boieri moldoveni Callimachi, inainte de fuga acestora in Franta. Singurul Callimachi ramas in Romania sub regimul comunist instaurat in '46 a fost Scarlat Callimachi (1896-1975), supranumit si "Printul Rosu", unicul comunist din aceasta familie. Acesta a fost ziarist si simpatizant comunist, detinut de Siguranta Nationala in '33 pentru publicarea unui pamflet. Dupa razboi, a fost in anii '50-'60 directorul Muzeului Romano-Rus. 

Va rog nu mai utilizati aceasta imagine, dezinformeaza. Se poate fotografia imobilul de la numarul 38.

 



» Casa arh. Paul Smărăndescu - Str. Mântuleasa 25 sector 2, municipiul BUCUREŞTI, Bucuresti
Silvia Colfescu - Bucuresti: ghid turistic, istoric, artistic - Vremea, 2009 / 25-Apr-2016

Fresca lui Costin Petrescu împodobește sala mare de concerte a Ateneului, NU holul de la intrare. Cele 4 scari în spirală sunt opera lui Carl Storck. Mozaicurile și stucatura, inclusiv marmura artificială a coloanelor din holul Ateneului au fost executate de firma Frații Axerio. Sala de concerte NU este decorată cu alte fresce, în afară de cea realizată de Costin Petrescu. Decorul cupolei a fost realizat de Fr. Bohaker. Iosef Kott, Larsen, Fritz Elsner, I Dollischek, W Dietz sculptat, au pictat și au aurit ornamentele din sala mare de concerte, ale tavanului holului mare, ale sălilor de muzeu din Ateneu.



» Ateneul Român - Str. Franklin Benjamin 1-3 sector 1, municipiul BUCUREŞTI, Bucuresti
infodate / 26-May-2015

 Din aceasta casa a plecat la Bucuresti Mutulescu Vasile, unde si-a intemeiat o familie si unde a studiat dupa care a desfasurat o sustinuta activitate in domeniul finantelor publice,  detasat pentru o perioada la conducerea  Ministerului Finantelor din Drobeta Turnu Severin, lasand in urma pe nepotul sau Mutulescu Antonio Silviu actualmente avocat si prof univ dr. lin domeniul dreptului financiar.  Din acelasi loc a plecat si celebrul Doru Mutulescu fost avocat si diplomat, lista poate continua.....



» Casa Mutulescu - 569, sat ŢÂNŢĂRENI; comuna ŢÂNŢĂRENI, Gorj
cozancea / 02-Apr-2015

 Anunt,

Mănăstirea Cozancea nu solicită donaţii pe conturi de facebook, prin Moneygram sau Western Union.

Vă rugăm nu donaţi bani prin aceste căi.

Mulţumim



» Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" - Cozancea - 546, sat SULIŢA; comuna SULIŢA, Botosani
ciochia / 23-Mar-2015

 Ar putea cineva sa ma ajute si pe mine cu un plan al cladirii sau cu infirmatii istorice despre aceasta? Am de facut un proiect despre aceasta cladire.



» Palatul Administraţiei Financiare (Trezoreria) - Bd. Revoluţiei 77 Bd. Decebal 2, municipiul ARAD, Arad
Pr. Dumitrascu Ion / 07-Mar-2015

  

            A. Istoricul comunității parohiale

            Parohia Avrămești cu hramul „Sfântul Nicolae”, din protopopiatul Drăgășani, este situată în comuna Scundu din județul Vâlcea și cuprinde satul Crângu și Avrămești. Denumirea actuală a parohiei s-a menținut din anul 2002 când, prin sârguința preotului paroh Dumitrașcu Ion, s-a obținut binecuvântarea de schimbare a denumirii parohiei din Parohia „Fundul Scundului” în Parohia „Avrămești”.

            Comuna Scundu este aşezată în partea central-sudică  a judeţului Vâlcea, la 40 km de reşedinţă, oraşul Rm. Vâlcea şi la 20 km de oraşul Drăgăşani, centrul recunoscutelor podgorii cu acelaşi nume. Dat fiind faptul că aşezarea işi are vatra lateral de Râul Olt, la circa 5 km, ea nu a beneficiat de drumul de-a lungul râului şi de calea ferată decât cu acces prin drumul judeţean. Vecinii acestei localităţi sunt: la Nord - pădurea comunală şi comuna Şirineasa, la Sud – comuna Orleşti, la Est – comuna Ioneşti şi la Vest - comunele Glăvile şi Pesceana.

            Din punct de vedere geomorfologic, arealul Comunei Scundu se încadrează în zona Podişului Getic, cu dealuri de înălţime medie dispuse pe direcţia N-S, ale căror denumiri sunt consemnate în Marele Dicţionar Geografic de la sfârşitul secolului trecut, întocmit de C. Lahovari. O privire de ansamblu asupra teritoriului comunei arată o depresiune intracolinară cu o deschizătură mai largă în partea de sud, spre Comuna Orleşti.

            Comuna Scundu are un numar de 2.350 de locuitori şi este formată din patru sate componente: Blejani, Scundu, Avrămeşti şi Crângu. De-a lungul timpului localitatea a suferit modificari  în ceea ce priveşte numărul şi denumirile menţionate mai sus.

            Denumirea de Scundu îşi poate avea sorgintea în numele unei persoane scunde ca înălţime (însă acest lucru nu reprezintă o certitudine), căci dacă ne-am raporta ca configuraţia reliefului din zonă nu avem de-a face cu diferenţe evidente de înălţime a dealurilor ce ar fi putut duce la derivarea toponimului dintr-o asemenea comparaţie.

            Denumirea satului Blejani apare în anul 1765 şi cercetătorii explică numele acestui sat de la locuitorii veniţi din Blaj pe aceste meleaguri.

            Satul Scundu a purtat denumirea de Pădureţu, acest toponim fiind cel mai des utilizat în documentele medievale şi are originea în configuraţia locului, zona fiind la începuturile aşezării acoperită cu păduri, pădureţi numindu-se locuitorii. Nu este exclusă nici etimologia de la un moş cu acest nume, căci documentele consemnează un Dumitru Pădureţu din Scundu.

            Satul Crângu a purtat şi denumirea de Lahovari, etimologie provenită de la boierii Lahovary, care au avut moşii in acest loc.

            Denumirea satului Avrămeşti provine de la un boier pe nume Avrămescu, boier care a stăpânit pământuri în comuna Scundu.

            Din categoria instituțiilor fac parte: Primăria Scundu,  Şcoala cu cls. I-VIII Scundu, Şcoala cu cls. I-VIII Avrămeşti, Şcoala cu cls. I-IV Blejani, Grădiniţa Crângu, Căminul Cultural Scundu, Biblioteca Publică Scundu, Poliţia Scundu, Dispensarul Uman Scundu, Agenţiile Poştale din satele Scundu şi Avrămeşti.

            Pe teritoriul comunei sunt patru biserici, dintre care trei sunt în stil vechi de construcţie.

            -Biserica de lemn din satul Scundu – Pădureţu ( cătunul Chiciura) cu hramul „Sf. Nicolae”, construită în anul 1796 pe proprietate moşnenească;

            -Biserica din lemn din satul Fundu-Scundului construită de locuitorii satului în anul 1750,

cu hramul „Sfântul Nicolae” care a fost refăcută în 1870, din zid de locuitorul Marin Licsăndroiu şi alţi credincioşi, ea suferind reparţii în 1904 şi 1941;

            -Biserica din satul Blejani cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” terminată şi sfinţită în anul 1922 fiind reparată în 1930, iar în anul 2001 i s-au renovat  picturile;

            -Biserica cea mai nouă cu hramul „Sfântul Dumitru” din satul Scundu, ce a fost terminată după anii 1970, construită din zid cu picturi noi şi mai mare ca suprafaţă decât celelalte.

 

            B. Istoricul  bisericii parohiale

            Această sfântă biserică a fost construită la data de 6 decembrie 1870 de către Lisăndroiu Marin şi Rada împreună cu cei 5 fii ai lor, având hramul Sf. Ierarh Nicolae, arhiepiscopul din Mira Lichiei. Conducătorul ţării a fost în această vreme domnitorul Carol I.

            Parohienii acestei biserici se trag din vechiul neam de moşneni (ţărani liberi). Legenda construirii bisericii se conturează în jurul unui comerciant, care, venind pe teritoriul comunei Scundu, a căutat gazdă pentru seara în curs, deoarece destinația negoțului său nu fusese atinsă. În acest scop a întrebat pe săteni de un om care îl putea gazdui pentru acea noapte contra remunerației necesare. Astfel a fost găzduit de către Marin Lisăndroiu, un sătean care mai târziu a devenit si ctitorul bisericii. În decursul nopții, comerciantul a intrat într-un proces de agravare a unei boli pe care o avea şi, fiind bătrân, a murit în scurt timp. Pe patul de moarte i-a încredinţat bogaţia lui destul de substanţială, poruncindu-i să facă o biserică şi o şcoala. Această biserică a fost refăcută pe locul celei din lemn, construită de săteni, având ca datare anul 1750, dar nu a mai rămas niciun indiciu în prezent despre această biserică din lemn.

            De-a lungul timpului s-au realizat mai multe lucrări de întreținere și restaurare a bisericii, ultima fiind realizată în anul 2013 de către Preotul Paroh Dumitrașcu Ion, cu ajutorul enoriașilor și cu implicarea epitropului Enescu Emilian. În cadrul lucrărilor s-a realizat o nouă pictură, s-au achiziționat noi candelabre în naos și pronaos, s-au înlocuit stranele, s-a îmbrăcat în marmură Sfânta Masă, s-a pardosit biserica prin aplicarea de parchet laminat, s-au schimbat toate icoanele din biserica, inclusiv cele împărătești, s-a realizat o noua instalație electrică și s-a îmbodobit biserica cu unele obiecte noi de cult.

            Arhitectura bisericii este în plan treflat, cu o singura turla, formată din pridvor, adăugit ulterior construcției inițiale a bisericii, pronaos și naosul, finalizate cu altarul bisericii avand un proscomidiar în partea de miazanoapte și o ușă de evacuare, realizată la ultimele lucrări de restaurare a acesteia. Corpul bisericii este alcătuit din zid de caramidă, iar acoperișul din tablă.

            În ceea ce privește podoaba picturală a bisericii, originalul nu mai există fiind îndepărtat și înlocuit cu pictura în tempera, iar ultima restaurare s-a realizat în 26 mai 2013, fiind realizată pictură în acrilic de pictorul Bungiu Alexandru Hari. Registrul picturii este fidel celui bizantin urmând o înșiruire de scene și chipuri ale sfinților specific erminiei.

            Cărțile ce alcătuiesc biblioteca bisericii sunt din cele mai diverse, cele mai vechi datând de la sfârșitul secolului 19, dar unele au suferit deteriorări considerabile în urma unui incendiu survenit în biserică ce a cuprins și biblioteca aflată în turla bisericii.

            Preoții cunoscuți în dipticele Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Scundu, sat Avrămești sunt:

            - Pr. Gheorghe Pistol, născut la 26 februarie 1911, preoțit în anul 1938, a păstorit la aceasta parohie între 6 decembrie 1942 până la 1 octombrie 1975

            - Pr. Emanoil Cruceru născut la 18 octombrie 1937, hirotonit la 22 aprilie 1962, a păstorit între 1 noiembrie 1975 pana în anul 1988

            - Pr. Dumitrașcu Ion, născut la 25 decembrie 1960, hirotonit preot la în anul 1986 pe seama parohiei Vulpeni, jud. Olt, preot paroh al bisericii „Sfântul Nicolae” din 8 noiembrie 1992 până în prezent.

            C. Cimitirul

            Cimitirul bisericii este situat în laturile de miazănoapte și miazăzi ale bisericii, alcătuit din câteva cavouri și restul din gropi realizate în sol. S-au demarat lucrari de sistematizare a acestuia în anul 1995 prin turnarea de alei de beton și alinierea gropilor mortuare și, de asemenea, prin realizarea unui gard de sârmă.

            D. Activități culturale și filantropice

            În cadrul parohiei s-au derulat programele sociale „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala!” în colaborare cu fundația World Vision România. Copiii parohiei au participat la concursul „Lăsați copiii să vină la Mine!”, derulat în 4 ediții la care au caștigat în două rânduri premiul I și premiul II. De altfel, am avut 3 reprezentanți la concursul „Urmează școala!”, concurs derulat în cadrul mănăstirii Tismana. S-au realizat două schimburi de experiență cu două parohii din Dolj și o excursie la mănăstirile din Mehedinți, finalizate cu o croazieră pe Dunăre, la Orșova.

            Pentru toate acestea s-a acordat de către Arhiepiscopia Râmnicului „Diploma de Onoare Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” Preotului Dumitrașcu Ion, la data de 27 septembrie 2010.

            E. Profilul actual al parohiei

            Parohia este alcătuită din 180 de familii, aproximativ 600 de locuitori, din care jumătate din familii sunt alcătuite din cel putin 2 membri, iar restul de jumătate din persoane văduve, iar ca o estimare în raport de etate, aproximativ 10% tineri, iar restul cu vărste de peste 40 de ani.

 

 


» Biserica "Sf. Nicolae" - sat AVRĂMEŞTI; comuna SCUNDU, Valcea
mokuska09 / 28-Dec-2014

Cetatea din Oradea este în mod indiscutabil unul dintre cele mai însemnate monumente arhitectonice medievale târzii din Transilvania şi de pe teritoriul întregii ţări. Ea a devenit, în secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, una dintre piesele-cheie ale sistemului defensiv conceput şi realizat de Imperiul Habsburgic şi Principatul Transilvaniei împotriva Imperiului Otoman şi astfel un bastion redutabil al Europei creştine în faţa expansiunii musulmane, calitate avută timp de două secole şi unanim recunoscută de contemporani.

Date dupa http://oradea.travel



» Cetatea Oradea - Piaţa Independenţei 41, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 28-Dec-2014

Biserica romano-catolică din Cetate: construcţie datorată perioadei de dominaţie austriacă şi planurilor arhitectului Lodovico Marini, pare-se peste mai vechi structuri, din care unele păstrează, conform opiniei unor istorici şi arhitecţi, şi elemente constructive turceşti. Ea a fost ridicată în eforturile de refacere a cetăţii dintre anii 1775 şi 1777 şi vine în continuarea aripii date de Corpul C a palatului princiar. Construcţia barocă, de o simplitate deosebită, deservea iniţial doar garnizoana militară din cetate. În timpul războaielor napoleoniene (1793 – 1813) şi încă o perioadă după aceea, serveşte ca biserică pentru prizonierii francezi din cetate. În incendiul care mistuie oraşul în anul 1836, turnul baroc este distrus, în locul său construindu-se un turn piramidal simplu.

În zilele noastre, după ce o perioadă însemnată – aproape cinci decenii de ateism comunist – a fost folosită ca spaţiu de păstrare, a fost renovată şi funcţionează în momentul de faţă ca biserică pentru slovacii romano-catolici din Oradea.

Date dupa http://oradea.travel



» Biserica romano-catolică - Piaţa Independenţei 41, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 28-Dec-2014

Bastionul Bethlen a fost terminat, după cum rezultă din inscripţiile lăsate pe el, în anul 1618, fiind ridicat după planurile şi sub supravegherea arhitectului Giacomo Resti din Verna. El poartă numele principelui care l-a comandat, Gabriel Bethlen. De fapt, pe brâul urechii nordice se poate observa placa comemorativă cu inscripţie în latină, iar deasupra acesteia blazonul principelui constructor. Inscripţia a fost recent restaurată şi conservată.

Bastionul Crăişorul a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara şi construit între 1569 şi 1570 pe vremea principelui Ioan Sigismund. Este acoperit cu un parament de piatră fasonată, blocuri de dimensiuni apreciabile şi dispuse în 15 asize. Pe latura estică lipsesc multe astfel de elemente constructive, lăsându-se să se vadă „umplutura” din spatele său, ea fiind alcătuită cu precădere din pietre de râu, bucăţi de gresii şi şisturi, cărămizi şi varii fragmente arhitectonice provenite din construcţiile medievale. O parte din blocurile paramentului au rezultat din tăierea unor fragmente arhitectonice recuperate din vechile construcţii, fiind montate în zid cu părţile profilate spre interior.

Bastionul Roşu a fost construit la comanda principelui Ştefan Báthory. El cunoaşte mai multe etape constructive, ele extinzându-se între anii 1580 şi 1598, an al asediului turcesc, când se remarcă faptul că acestuia nu îi mai lipsea decât o parte din umplutură. Concepţia originală îi aparţine arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, care îi imprimă un aspect grandios, însă se va definitiva după planurile mai realiste ale unui alt arhitect Italian, Ottavio Baldigara. Asediul din 1660 a afectat grav urechea estică a acestui bastion, pe o porţiune de aproximativ 25 de metri, fiind aruncată în aer de către turci. Această bucată va fi refăcută şi întărită cu aproape un metru în plus la grosimea zidului, fapt vizibil şi astăzi.
Dacă în cazul celorlalte bastioane ale fortificaţiei orădene avem de-a face cu o terminaţie unghiulară a vârfului, în cazul Bastionului Roşu acesta este rotunjit; cu siguranţă că s-a adoptat această variantă în scopul de a-l face mai puţin vulnerabil în faţa ghiulelelor de tun, cât şi suprafeţei foarte mari pe care o închide.

Bastionul Aurit a fost construit, aşa cum rezulta din inscripţia aflată pe una dintre pietrele profilate vizibile până mai ieri, în anul 1572, la comanda principelui Ştefan Báthory. Numele i se trage tot de la familia Bathoreştilor, ei având blazonul familial aurit. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turceşti din cauza orientării lui spre dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomană a bombardat cetatea în anii 1598, 1658 şi 1660. Reparaţiile au devenit inevitabile cu precădere după asediul din 1660, când cazematele Bastionului Aurit şi Bastionului Roşu au fost dărâmate, împreună cu curtina dintre ele, iar, în alt loc al bastionului, turcii au făcut o mare breşă. O reparaţie de mare amploare a fost efectuată şi după asediul austriac din 1692, deoarece latura nordică a bastionului a fost grav avariată.

Bastionul Ciunt se pare că a fost construit, sau cel puţin început, în timpul domniei principelui Ioan Sigismund. În perioada asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, în raportul înaintat superiorilor săi, notează că bastionul a fost construit în timpul lui Ştefan Báthory (1571 – 1575). Acelaşi personaj istoric este cel care aminteşte şi că, pentru că a stat mult timp neterminat, a fost numit Ciunt, forma sa neterminată determinând această denominaţie. Cel mai probabil este că a fost edificat undeva între anii 1574 şi 1580.

Date dupa http://oradea.travel



» Bastioanele cetăţii (5) - Piaţa Independenţei 41, municipiul ORADEA, Bihor
Domeniul Manasia / 07-Mar-2014

 

Un loc aparte în arhitectura veche a Bărăganului îl ocupă

DOMENIUL MANASIA.

 

În lista monumentelor istorice de clasă A, apare sub denumirea de Ansamblul Hagianoff,

format dun conac, cramă, parc, biserică, școală și primărie.

Domeniul și conacul Manasia, aflat în apropierea Urzicenilor sunt dovada vie

că istoria s-a scris și aici.

 

În anul 1839, moșia a fost cumpărată de către Principele sârb Efrem Obrenovici 
de la Alexandru Vodă Ipsilanti (domnitor în Muntenia și Moldova). Până la jumătatea 
secolului al XIX-lea, această proprietate a fost reședința principelui Efrem Obrenovici. 

Din anul 1970 și până în anii colectivizării, Domeniul Manasia a aparținut familiei 
ministrului bulgar de externe Ion Hagianoff, care a reușit să aducă acestui ansamblu
un farmec unic, inconfundabil, păstrat până astăzi.


Interioarele sunt extrem de luminoase și oferă o panoramă deosebită asupra parcului. 

Decorațiunile interioare și exterioare au fost restaurate cu atenție deosebită, păstrând 
toate detaliile stilistice originale, specifice epocii antebelice ce conferă un farmec 
aparte acestei proprietăți: stucaturi, capiteluri, console din tencuială, tavane pictate 
încasetate în lemn, vitralii, poartă și scară din fier forjat.


 

Un alt element deosebit al Domeniului Manasia este crama, ce a fost zidită din 
cărămidă produsă în fabrica proprie -Kosca & Hagianoff - care se întinde 
pe o suprafață de peste 1000 mp și este dotată cu nenumărate butoaie pentru vin, 
având o capacitate totală de depozitare de 1000 tone. 

Este singura cramă din România cu această suprafață, amenajată în subsol.

 

Conacul, parcul și crama de sub conac sunt disponibile acum pentru cei interesați 
de organizarea unor evenimente deosebite: recepții, seminarii sau petreceri private, 
oferind combinația unică de eleganță trecută, facilități moderne și 
bucătari talentați.

 

DOMENIUL MANASIA
 Strada Intrarea Conacului nr. 1 A
 Manasia, judetul Ialomita



 



» Conac - Str. 3 160, sat MANASIA; comuna MANASIA, Ialomita
1 2 3 4 5 6