Monumentele istorice din Romania             Romana English

emilia / 18-Aug-2009

Pe drumul de la Oradea spre Cluj-Napoca, in mijlocul satului Gheghie, nu departe de un castel (azi sanatoriu), se afla o biserica de lemn, adusa din satul Luncsoara in anul 1714, asa cum arata pisania de pe peretele vestic, partial acoperita de sipcile de brad ce intaresc tavanul prispei.
Portalul intrarii este ornamentat cu "franghie" si disc solar, iar peretii poarta un brau torsada. Arcaturile prispei sunt prinse de stalpi prin cuie din lemn de tisa, cu capetele mult prelungite inafara.
Ferestrele mici, cate trei pe latura nordica si sudica, sunt prinse intre barnele orizontale ale peretilor.
In interior se intalnesc in mai multe parti, frize ornamentale realizate prin rasucirea unor benzi colorate in rosu, galben, albastru si alb.
Pe peretele vestic al naosului domina scena inaltarii "Sf. Ilie" la cer, in carul sau tras de cai inaripati.
(dupa "Monumente istorice bisericesti din Eparhia Ortodoxa Romana a Oradiei" de Dr. Ioan Godea si Dr. Ioana Cristache-Panait, Oradea - 1978)

 

emilia / 18-Aug-2009

Capela cetatii Calnic este o constructie tip sala, incheiata spre rasarit cu o absida semicirculara, usor decrosata. Accesul se face pe la vest printr-un portal gotic, singurul element de piatra profilata al cladirii. Cateva ferestre de forme diferite se afla pe fatadele de vest, sud si est. In peretele sudic al navei la mica inltime au fost practicate niste deschideri inguste, de tipul meterezelor. Un acoperis unic inveleste intreaga cladire, de la frontonul triunghiular, pana la absida altarului. Interiorul capelei este tavanit. O tribuna de lemn datata 1733 este adosata peretelui vestic, fiind sprijinita de doi stalpi. Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Cateva locasuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indica faptul ca tribuna continua si pe aceasta latura. O deschidere de usa de pe acelasi perete, azi zidita, marcheaza accesul initial la tribuna, care se facea direct din exterior, printr-o scara de lemn. Pe zidul arcului triumfal, in partea sudica, se afla cateva urme de pictura veche.
(dupa "Cetatea Calnic" de Marius Porumb si Ciprian Firea - Editura Academiei Romane 2007)

emilia / 18-Aug-2009

   Cetatea Calnic are o incinta fortificata interioara de 7 m inaltime, ce descrie un oval alungit pe dirctia NE-SV, cu diametru maxim de cca 50 m. In partea de nord sunt trei contraforturi masive din beton armat, instalate la lucrarile de restaurare. La interior zidaria prezinta siruri de orificii ce indica traseul vechiului drum de straja si vechile locasuri de fixare ale grinzilor camarilor de pe intreg perimetrul incintei interioare. In prima etapa s-a ridicat turnul portii si turnul de aparare, iar in a doua etapa incinta a fost inaltata cu cca 3,5 m.
   Turnul de aparare din SE are o inaltime de cca 15 m, plan rectangular si forma prismatica. Accesul se face printr-o usa deschisa la etajul intai. La cele doua niveluri superioare turnul pastraza metereze inalte si inguste, iar acoperisul este piramidal. Dupa pierderea rolului militar al cetatii, in acest loc bine aerat si rece, isi pastrau oamenii slanina, de aceea este cunoscut si sub numele de turnul slaninii.
   Cu cei 24 m inaltime, turnul portii reprezinta una din dominantele verticale ale ansamblului. Intrarea in curtea interioara se face pe la parterul acestui turn, acoperit cu o bolta semicilindrica. Accesul in interiorul turnului se face printr-o scara de piatra, sprijinita pe un arc amplu de zidarie care conduce la etajul intai. De aici se urca pana la galeria de aparare de la ultimul etaj, protejata de un acoperis in patru ape, unde se afla patru clopote.
   Barbacana sau coridorul portii, este o constructie de plan rectangular alungit, ce proteja intrarea. Necesitatea ei a aparut dupa ridicarea incintei exterioare, fapt care a lasat poarta initiala retrasa de la noul aliniament. Barbacana avea doua niveluri, separate printr-un planseu de lemn din care au ramas doar grinzile de sustinere. Pe la parter se face accesul propriu-zis in cetate, iar etajul cu numeroase metereze, avea rol de aparare si flancare a incintelor. La etaj se ajungea din turnul portii, printr-o usa azi zidita.
   Camarile cele mai bine pastrate sunt adosate in interiorul zidului nordic, in partea dreapta a turnului portii. Ele sunt functionale si astazi, fiind adapostite sub un acoperis in doua ape ce urmeaza traseul incintei. Spre sud fata de turnul portii camarile sunt ruinate. Constructiile perimetrale aveau trei niveluri: parterul si etajul intai erau divizate in numeroase compartimente de locuit, iar etajul superior, continuu de-a lungul cununii zidului, avea functia de coridor de aparare. La acest nivel erau deschise cele mai multe metereze.
(dupa "Cetatea Calnic" de Marius Porumb si Ciprian Firea - Editura Academiei Romane 2007)

danarta / 17-Aug-2009

 

Mânăstirea Robaia, un colţ de rai în inima muntelui

 #Anual zeci de mii de credincioşi din toate colţurile ţării vin aici pentru a se ruga

 Într-o epocă marcată de viteză, de comprimarea vitezelor sau de a socoti totul în bani, pentru argeşeni încă mai există modalităţi de relaxare şi de petrecere a timpului liber aproape de casă şi cu bani puţini. Spre exemplu pelerinajele reprezintă un răgaz de reîmprospătare şi regenerare spirituală. La mănâstire turiştii pot lăsa în urmă grijile cotidiene şi se pot bucura de peisajele desprinse parcă dintr-un colţ de rai. Mânăstirea Robaia, aflată în comuna Muşăteşti, la 25 kilometri de Curtea de Argeş primeşte anual zeci de mii de turişti care vin aici să îşi găsească liniştea sufletească. Mânăstirea a fost atestată documentar încă din secolul al XIV-lea, iar numele de Robaia provine de la un atac al turcilor care au intrat în această biserică şi au luat oamenii robi în noaptea de inviere. Mânăstirea Robaia a fost locul de refugiu al Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofronie de la Cioara, care a trăit între anii 1764 şi 1766. Mânăstirea a fost un refugiu pentru pictorul Parvu Mutu, care şi-a petrecut aici ultimii ani din viaţă. La început mânăstirea a fost construită din lemn de banul Armega, după care a fost refăcută din piatră de Sava Sovarul sau Sufărul, între anii 1642-1644.

#Cea mai frumoasă pictură din Muntenia.
Mânăstirea Robaia este refăcută între anii 1843-1868 de către Teodosie, Visarion şi Naum monahul. Deasemenea au mai avut loc câteva renovări şi refacere a picturii, care rămâne una dintre cele mai frumoase picturi din Muntenia. Biserica este repictată în anii 1848, 1901 şi 1951. Lăcaşul de cult poartă hramul Sfântului mare mucenic Gheorghe. Aşezământul a rezistat atâta timp datorită episcopului cărturar Iosif I al Argeşului cât şi a stareţilor obştii şi a arhiereului Nichita Duma, care au consolidat-o, i-au adaugat pridvorul în anul 1857 şi au înzestrat-o cu chilii, clopotniţă, în 1857 şi stareţie în 1935.

#Mânăstirea adăposteşte 34 de maici

O biserică, câteva chilii, o clopotniţă şi un agheazmatar sunt astăzi atracţia pelerinilor. Lăcaşul de cult, chiliile şi anexele sunt legate între ele de alei mărginite de foarte multe flori atent îngrijite. Aici există şi o gospodărie anexă cu multe păsări de curte, vaci şi o grădină de legume îngrijită cu multă dăruire de măicuţe. La Mânăstirea Robaia trăiesc 34 de călugăriţe venite din toate colţurile ţării, conduse de Maica Stareţă Petronia Dobrescu. Aici se săvârşesc  zilnic Sfânta Liturghie, ceasurile, acatistele şi vecerniile. Această oază de linişte şi reculegere o puteţi găsi la doar şase kilometri de la drumul judeţean Curtea de Argeş - Câmpulung. Aici liniştea este tulburată doar de cântecul păsărelelor, de vuietul vântului printre frunzele copacilor, de susurul râului, de clopotele bisericii şi de rugăciunile credincioşilor. Orice cuvânt în plus este de prisos.

danarta / 17-Aug-2009

Problemele pe care cetatea cunoscuta sub numele de Oratia le-a pus cercetatorilor sunt variate, iar rezolvarea lor este de o importanta majora in aprecierea rolului fortificatiei pe parcursul perioadei de folosinta. I. Puscariu, A. Lapedatu si G. Treiber au incercat a atribui ridicarea cetatii cavalerilor teutoni, ultimul dintre cei mentionati invocand in sprijinul acestei ipoteze tehnica de constructie, caracteristicile turnului (deschis catre interior), denumirea de Dealul Sasului a culmii la capatul careia se afla cetatea, precum si importanta deosebita pe care o avea drumul catre Campulung din punctul de vedere al colonistilor sasi.

V. Vatasianu va sublinia ca nu pot servi argumentarii nici elementele de planimetrie ori cele tipologice, si nici "pretinsul caracter teuton al colonizarii sasesti la Campulung". Ulterior A. Lapedatu a avansat propunerea de a identifica Oratia cu cetatea Dambovita din documente. La aceasta parere au subscris si o parte dintre arheologii care au cercetat situl in anii 1968-1970.

Gh. I. Cantacuzino a enumerat motivele pentru care o asemenea identitate nu este posibila , aderand la parerea conform careia cetatea Dambovita ar trebui identificata mai curand cu fortificatia de la Cetateni . in fine, o ultima opinie este cea care plaseaza cetatea Piatra Craiului (Kiralko) in acest loc . Argumentatia pe care o dezvolta Gh. I. Cantacuzino, legata atat de mentiunile documentare cat si de pozitia propriu zisa, este suficient de convingatoare . Ca un argument suplimentar aducea marturia lui Fr. Sulzer din 1781 in care este clar identificata cetatea Piatra Craiului cu Oratia.

Data la care este construita Oratia ne este in continuare necunoscuta. Bazandu-ne insa atat pe materialul arheologic gasit cat si pe documente si contextul istoric, putem incadra ridicarea cetatii in a doua jumatate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus ca ea fusese vama a Transilvaniei, iar o data cu trecerea cetatii in proprietatea Tarii Romanesti, Ludovic al V-lea ar fi pus sa fie ridicat Branul. Opinia nu este totusi conforma cu caracterul materialului arheologic descoperit, caracteristic pentru Cetateni, Curtea de Arges si Poenari, de asemenea parand mai normal ca ridicarea Branului sa fi fost determinata de edificarea de catre domnii transalpini a unei cetati (Oratia). De altfel ni se pare improbabil ca regii Ungariei sa fi dispus construirea unei vami care sa se afle dincolo de teritoriul stapanit de acestia.

In 1368 vama Tarii Romanesti se lua la Longo Campo vel juxta , ceea ce ar putea insemna ca la aceasta data teritoriul pe care se va afla Oratia nu era in stapanirea domnilor munteni. Acceptand acestea ar insemna ca plasam data construirii ei intre 1368 cel devreme si 1377. La sfarsitul anului 1377 vama se mutase deja langa Rucar ceea ce ar indica faptul ca lucrarile erau gata si cetatea putea fi data in folosinta. Din socotelile Brasovului din prima jumatate a secolului XVI deducem ca Oratia se afla sub jurisdictia orasului, acelasi lucru fiind evidentiat de o scrisoare mai timpurie a lui Radu cel Mare, din jurul lui 1496, in care cere judelui Brasovului si celor 12 pargari sa nu-i pedepseasca niste oameni care stricasera Podurile de la Oratii.

Cetatea strajuia drumul ce lega Campulungul de Brasov, aflandu-se la extremitatea vestica a Dealului Sasului. Drumul trecea pe sub cetate, ocolind-o pe la NV si V, fiind partial sapat in stanca datorita ingustimii vaii Dambovitei pe aceasta portiune. La N si la S panta este destul de accentuata iar la V si NV peretii stancii sunt abrupti. in partea de S si la E, pe directia de acces dispre coama dealului, se afla sapat un sant lat de 10 m si adanc de 4 m. La sapaturile din 1905 s-a constatat existenta unui zid lung de aproximativ 15 m ce bara partea sudica. Cetatea este restransa ca intindere, latimea ei nedepasind 20 m. in interior, pe latura vestica, unde nu se pastreaza urmele vreunui zid, se afla o platforma lata de 7-8 m si inalta de 2 m, avand motive sa credem ca in partea sudica s-au efectuat nivelari cu piatra sparta marunt si cu pamant. Fundatiile curtinelor sunt ridicate direct pe stanca, fiind mai late decat zidul propriu-zis, care are grosimea de aproximativ 2 m si este construit din piatra mijlocie sumar cioplita si dispusa neregulat. Pentru stabilizare si coeziune s-au folosit pietre mici. Emplectonul a fost realizat din piatra marunta legata cu mortar. in 1905 s-au observat urme ce ar indica extragerea pietrei folosita pentru constructie chiar din stanca pe care se afla cetatea si s-a apreciat inaltimea zidurilor la aproximativ 7 m. La NE se afla un turn circular deschis catre interior, asupra caruia nu s-au facut nici un fel de precizari. Portiunea sud-estica a incintei a fost singura ocupata de constructiile dependinte, cladite exclusiv din lemn dupa cum atesta urmele carbonizate si cenusa descoperite acolo. Concluzia evidenta este ca cetatea si-a incetat existenta ca urmare a unor distrugeri violente. Artefactele descoperite in 1905 nu au fost inventariate si nici studiate temeinic, insa campania din 1968-1970 a scos la lumina suficiente asemenea dovezi pentru a sustine datarea ei in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, unele elemente atestand folosirea ei si in secolul al XVI-lea. De asemenea, s-a constatat lipsa unor materiale anterioare celei de a doua jumatati a secolului al XIV-lea.

Intrarea se afla pe latura sudica, la inaltimea de 1 m fata de stanca, si are deschiderea de 2 m. Pe aceasta portiune zidul de incinta este mai gros cu 0.80 m. La o data necunoscuta intrarea a fost astupata. in interior, in partea de NE, se gaseste cisterna, circulara si cu o adancime de 5.35 m si o latime de 3.40 m. Aceasta este captusita cu piatra nisipoasa, iar sub acest placaj, pe fundul cisternei, se gaseste un strat de lut pentru impermeabilizare. Deschiderea este mai ingusta si la inceputul secolului trecut se puteau identifica oarecare amenajari pentru colectarea apelor pluviale. in trecerea sa pe aici in 1595, Filippo Pigafetta observa cetatea Piatra Craiului descriind-o ca fiind un "mic castel" care are artilerie. Aceasta precizare ne face sa credem ca platforma din partea vestica ar fi servit acestui scop, iar ca pentru acoperirea celorlalte laturi s-ar fi folosit chiar grosimea zidurilor. El mai mentioneaza ca "...drumul este sapat la dreapta intr-o stanca inalta si dreapta, asa ca tunurile si carele trebuie ridicate in sus cu scripetele iar la scoborare lasate in jos cu funiile". Gh. I. Cantacuzino observa ca probabil unele orificii in stanca, "vizibile si astazi", ar fi folosit pentru amenajarea unor astfel de scripeti. S-a presupus ca una dintre notele lui Lescalopier (1574) s-ar putea referi la Oratia, caz in care mentiunea ca garnizoana formata doar din cativa oameni, ar sta "intr-un turn in care patrund folosind o scara lunga pe care o trag apoi dupa ei" nu trebuie luata mot-a-mot, ci trebuie inteles ori ca resedinta propriu-zisa se afla in turnul nord-estic, in care astfel accesul s-ar face pe la un etaj superior (ceea ce ar atesta inaltimea minima a acestuia), ori ca intreaga fortificatie este numita ''turn'', accesul cu ajutorul scarii ''portabile'' facandu-se dinspre drum. Aceasta ultima interpretare nu ar dovedi sub nici o forma desfiintarea intrarii de pe latura sudica, care va ramane principala pana la astuparea ei.

Tipologic, Oratia corespunde mai curand fortificatiilor de mici dimensiuni al caror rol era de a strajui cai de acces sau puncte strategice importante, decat cetatilor propriu-zise care reprezentau ele insele, de cele mai multe ori, un astfel de punct strategic. in ceea ce priveste planul pot fi facute, cu rezerva ca aceasta rezolvare este in fapt o evolutie de la tipul cu o incinta circulara si turn central la cel cu incinta circulara si turn pe traseul curtinei, analogii cu cetatile Gradet si Drobeta, Hrastovlje din Slovenia doar in ceea ce priveste existenta unui singur turn circular, Checiny si Petrc.

 

 

Copyright(c) Valentin Salageanu 2006 - www.patzinakia.com