Rezultate: 1968       Pagini: 197

  1 2 3 4 56 7 8 9 10 11   
mokuska09 / 13-May-2012

Date istorice

Şcoala de Jandarmi a fost edificată între 1911-1913, pe Str. Universităţii, între canalul Pârâului Peţa şi Cimitirul Municipal. Se presupune, că arhitectul ar fi realizat proiectul şi pentru alte opt clădiri (cele ale spitalului), care ar fi întregit complexul şi care urmau să se ridice ulterior.
Ansamblul de clădiri a fost rezultatul mai multor variante de proiecte succesive.

 


Primul proiect pentru Şcoala de Jandarmi, întocmit de către Vágó József, a fost aprobat prin hotărârea Consiliului Orăşenesc nr. 8947/1911, din 16 iunie 1911. Acest prim proiect diferă parţial de complexul construit. Alte variante de proiecte au fost făcute în timp, fie de către arhitect, fie de către antreprenor. Astfel, există proiecte datate în 1912, realizate de Vágó József (în 25 iulie 1912) şi cele de execuţie semnate de către Incze Lajos (datate fie în decembrie 1911, fie în 1912), precum şi planuri de execuţie pentru diverse detalii. Concepţia generală a rămas însă aceeaşi.


Descrierea edificiului

În primul proiect din 1911, dispunerea clădirilor diferă faţă de modul în care au fost amplasate în final, fără a apărea însă schimbări radicale. Complexul de clădiri este organizat pe o parcelă sub forma unui trapez dreptunghic, care în desenele lui Vágó are laturile: 205, 292, 212 şi 245 m. Modul de aranjare a clădirilor în spaţiu dă impresia mai degrabă a unui sanatoriu, decât a unei şcoli militare. Au fost construite doisprezece pavilioane, cu o varietate mare de tipuri funcţionale. Patru clădiri principale şi pavilioanele de poartă au fost dispuse simetric în jurul unei pieţe centrale circulare - de fapt o „curte pentru exerciţii." Clădirea şcolii propriu-zise este amplasată la stradă. Pavilioanele de pază de la poartă sunt dispuse simetric, de o parte şi de alta a clădirii şcolii. Două mari imobile (denumite de arhitect, în proiect, cazărmi), care adăposteau dormitoarele elevilor şcolii şi spaţiile anexe sunt dispuse faţă în faţă, simetric, de o parte şi alta a axului central al ansamblului. Ele sunt aproape identice ca proiect, au trei aripi dispuse echidistant, la 120 de grade. Pavilionul băii, infirmeriei şi cabinetului medical a fost proiectat în ax cu clădirea şcolii, în faţa acesteia.

În afara acestui cadru, în parcul din jur se găsesc alte construcţii, tratate sub forma unor vile, de inspiraţie rustică: pavilionul comandamentului, pavilionul cantinei şi frizeriei şi patru vile destinate subofiţerilor amplasate în partea de nord a ansamblului, pe o linie paralelă cu principala clădire a şcolii. În partea de nord-vest a parcelei era amplasat un teren de gimnastică, iar între linia pavilionului băii şi cele patru vile pentru subofiţeri arhitectul a prevăzut parcele pentru grădinile de zarzavat. În proiectul din 1912, amplasarea clădirilor diferă puţin făţă de proiectul din 1911: cele două cazărmi, clădirea şcolii sunt amplasate aşa cum se văd astăzi şi apare clădirea comandamentului, precum şi una mai mică, vila comandantului, iar vilele pentru subofiţeri sunt şase, nu patru. Nici acest proiect nu este însă cel final.

 

Proiectul a fost realizat din însărcinarea Ministerului de Interne Maghiar, care l-a trimis Primăriei Oraşului Oradea. La ridicarea ansamblului de clădiri au contribuit mai multe firme şi antreprenori. Construirea clădirilor, coordonarea şantierului, a fost realizată de firma „Incze Lajos şi Asociatul". La data de 15 august 1913 au fost predate cele patru vile ale subofiţerilor, cantina, comandamentul, baia şi cele două pavilioane de pază de la poartă, urmate de cazărmile şi clădirea şcolii, predate în 15 noiembrie 1913.

 

După 1919 clădirile Şcolii de Jandarmi au fost preluate de către statul român. Acest complex de clădiri a servit în continuare unei şcoli cu acest profil. Între 1922-1933 şcoala de la Oradea a fost cel mai important centru din ţară pentru formarea cadrelor de jandarmi, de la 1 martie 1946 s-a reînfiinţat Şcoala de Ofiţeri de Poliţie la Oradea, în perioada 1950-1962 în cadrul complexului de clădiri a funcţionat Şcoala de Ofiţeri M.A.I. nr. 3 Grăniceri Oradea. În 1963 aici s-a instalat Institutul Pedagogic de trei ani, iar din 1990 s-a transformat în Universitatea din Oradea.

 

Campusul Universităţii din Oradea (fosta Şcoală de Jandarmi) este ultima, cea mai mare şi mai modernă lucrare a lui Vágó József din Oradea. Este cel mai complex proiect elaborat de acesta până în 1914, de care arhitectul a fost foarte ataşat, fiind unic printre realizările sale. Nefiind constrâns de limitele pe care le impun parcelele în cadrul urban, Vágó József a putut să se desfăşoare liber, creând un complex format din mai multe pavilioane cu funcţii diferite.

 

Stilistic, acesta se încadrează între celelalte clădiri ridicate de arhitect, în perioada de maturitate a creaţiei sale dinainte de război (vila Schiffer, Casa de vară a clubului din Lipótváros, Budapesta) şi se înrudeşte cu cele construite anterior: Palatul Moskovits, casa Darvas, ambele la Oradea, Bazarul Árkád şi Teatrul Feld (sau teatrul Városliget) din Budapesta. Acest complex de clădiri poate fi încadrat în arhitectura secesion de orientare geometrică, de influenţă vieneză.

Modernitatea şi importanţa acestui proiect este dată de concepţia organizării spaţiilor, de maniera în care sunt compuse volumele clădirilor, de plastica faţadelor. S-a urmărit în primul rând funcţionalitatea. Faţadele sunt lipsite de orice decoraţie, sunt netede, raportul gol-plin, jocul volumelor fiind cele care dau valoarea estetică. Vágó compune aici clădiri din volume geometrice clar precizate, îmbinate armonios, clădiri caracterizate prin echilibru compoziţional şi simetrie.

 


Deşi se caracterizează prin simplitate, ansamblul se încadrează în concepţia operei de artă totală, Vágó acordând o mare atenţie celor mai mărunte detalii. Dacă în ansamblu clădirile denotă influenţa arhitecturii vieneze prin simplitatea faţadelor, acoperişurile înalte, cu pante abrupte, amintesc de arhitectura vernaculară din Transilvania şi de clădirile realizate de Lechner Ödön. Detaliile de decoraţie sunt de influenţă lechneriană (cele din ceramică de la acoperiş) sau sunt inspirate din arta populară. Elementele unde apar motive decorative s-au bucurat de o mare atenţie: porţile, feroneria porţilor, vitralii, balustrade, pavimente, acoperişurile din ţiglă smălţuită colorată, intrările principale ale clădirilor.

( Date dupa enciclopediavirtuala)



» Ansamblul Universităţii din Oradea (Fosta şcoală de jandarmi) - Str. Universităţii 1, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 12-May-2012

Date istorice

Catedrala medievală a episcopiei romano-catolice din cetate a căzut pradă distrugerilor turcilor şi apoi Reformei şi construirii palatului princiar. În oraşul recucerit condiţiile vitrege şi lipsa surselor financiare nu a permis ridicarea unei biserici de proporţii care să oglindească tradiţiile multiseculare ale episcopiei. În cursul primei jumătăţi a secolului XVIII însă consolidarea economică şi administrarea eficientă a veniturilor au permis reorganizarea instituţiilor episcopiei, şi astfel episcopii au încercat să readucă oraşul aflat în posesia lor la rangul pierdut cu două secole în urmă prin ridicarea sau patronarea unor ansambluri bisericeşti.

 

Încă de la începuturi ei au conceput construirea unui ansamblu care să cuprindă palatul episcopal, catedrala, seminarul teologic şi sediile capitlului.

 

Începuturile lucrărilor noii catedrale sunt legate de figura episcopului Forgách Pál (1747-1757), care l-a invitat pe tânărul arhitect Franz Anton Hillebrandt din Viena pentru a întocmi proiectul ansamblului episcopal.

 

Arhitectul s-a angajat în 1750 să realizeze 11 planuri pe baza a trei schiţe. Planurile definitivate au fost predate agentului episcopului die la Viena, Bernáth György. Trei meşteri vienezi au supervizat proiectul în prezenţa acestuia şi l-au recomandat pentru execuţie. După prezentarea planşelor în faţa cancelariei imperiale, acestea au fost vizate, fiind acceptate ideile episcopului şi trimise la Oradea.

 

Săparea fundaţiilor catedralei a început în 1751, la lucrări asistând meşteri pietrari şi zidari italieni, conduse de arhitectul Giovanni Battista Ricca. Ricca a făcut o serie de adaptări proiectului lui Hillebrandt, zidurile fiind ridicate până în 1753 la cota solbancurilor ferestrelor. În 1756 episcopul a sfinţit catedrala. Lucrările însă au fost oprite din cauza decesului lui Giovanni Battista Ricca în 1756 şi numirea lui Forgách ca episcop de Vác. Datorită vacanţei scaunului episcopal supravegherea lucrărilor a fost preluată de canonicul Keserű György şi de consilierul regal Krusper István, meşterii lucrând sub comanda lui Domenico Luchini.

 

După intronarea episcopului Patachich Ádám acesta a favorizat lucrările palatului în detrimentul catedralei. Între timp conform unui raport din 1759 biserica a fost boltită integral sub supravegherea lui Johann Neumann şi s-au definitivat lucrările navei, ale transeptului, ale corului, cupolei, sacristiei şi a încăperilor de la etaj, ale capelelor laterale şi ale tribunelor.

 

Într-un nou raport întocmit de Koller şi Hillebrandt se propun o serie de modificări referitoare la accesele în cor, dimensiunile criptei, realizarea tribunei orgii şi la faţada principală, propuneri ce vor fi acceptate de regină. Lucrările însă nu au înaintat în ritmul scontat, iar împărăteasa Maria Tereza l-a numit în 1776 pe Patachich arhiepiscop de Kalocsa, şi astfel şantierul a stagnat din nou. Capitlul l-a numit pe canonicul Salamon ca responsabil cu continuarea execuţiei. Acesta a ţinut să respecte planurile lui Ricca şi din această cauză s-au ivit discuţii aprinse cu Neumann, reprezentantul lui Hillebrandt.

Conflictele au izvorât din concepţia diferită a italianului Ricca şi proiectul baroc clasicizant al lui Hillebrandt. Împărăteasa a sprijinit varianta celui din urmă şi astfel la executarea faţadei, a decoraţiei parietale s-au manifestat ideile arhitectului austriac.

 

S-a stabilit ca data predării clădirii şi sfinţirii festive să fie pe 17 august 1772, însă lucrările nu s-au definitivat. La 8 decembrie 1779 a avut loc binecuvântarea clădirii de către prepozitul Korniss Ferenc, iar sfinţirea ei s-a făcut doar la 25 iunie 1780 de către episcopul transilvan, Kollonitz László, numit în aceeaşi zi episcop de Oradea.


Descrierea edificiului

În ciuda dimensiunilor impunătoare, catedrala romano catolică nu face parte din cele mai valoroase biserici baroce, în primul rând datorită lipsei unei unităţi stilistice şi a disproporţiilor la nivelul faţadei principale şi a turnurilor.

 

Concepţia lui Hillebrandt asupra configuraţiei faţadelor nu a ţinut cont de o divizare proporţională a suprafeţelor parietale mari şi acest lucru este cu atât mai strident în cazul faţadei estice. Faţada impunătoare şi lată a navei este flancată de două turnuri relativ subţiri, ceea ce conferă şi faţadelor laterale o imagine disproporţionată.

Deasemenea înălţimile turnurilor nu sunt suficient de accentuate în raport cu volumul navelor. Deşi amplasarea lor a fost făcută conform concepţiei lui Ricca, înălţimea relativ redusă a lor se datorează intenţiei de a încheia cât mai rapid lucrările de execuţie. Faţadele destul de sobre ale bazilicii, cu accentuarea orizontalităţii prin realizarea unei cornişei puternice conferă clădirii o imagine creată de tendinţa spre clasicism caracteristic sfârşitului de secol, în antiteză cu dinamismul barocului matur. Detaliile denotă influenţa aşa-zisului stil zopf.

 

Brâul desparte faţada principală în două registre. În cel inferior s-au practicat trei accese, dintre care cel din mijloc este mai înalt, are o sprânceană profilată dreaptă, cu un panou sub ea, decorat cu un medalion în formă de scut. Portalurile laterale sunt prevăzute cu timpane triunghiulare aşezate peste o bandă decorată cu ghirlande prinse între console baroce târzii. Forma ovală a ferestrei de deasupra portalului principal accentuează şi ea axialitatea compoziţiei, ea fiind flancată de două ferestre dreptunghiulare cu cornişe profilate susţinute de console. Câmpurile parietale străpunse de ferestre sunt delimitate de pilaştri dubli cu capiteluri ionice iar pe segmentul curbliniu al peretelui de racordare a faţadei cu turnurile sunt distribuiţi alţi doi pilaştri.

 

Parterul turnurilor este prevăzut cu bosaje iar ferestrele dreptunghiulare ale lui au chenare simple profilate cu chei proeminente. Ritmarea registrului etajului este asigurată de opt perechi de pilaştri, - deasemeni cu capiteluri ionice - aşezaţi desupra celor de la parter, peste piedestaluri, aceştia fiind însă mai zvelţi. Câmpurile parietale în care au fost amplasate ferestrele, sunt uşor retrase. Cea din mijloc este de dimensiuni mai mari, având un timpan triunghiular sprijinit pe console ce incadrează o ghirlandă.

 

La mijlocul cornişei principale profilate se află un timpan proiectat pe aticul faţadei. Deasupra aticului se înalţă un nou fronton incadrat de volute clasicizante, în interiorul căruia două perechi de pilaştri cu capiteluri cu console incadrează orologiul. Deasupra acestuia apare o ghirlandă peste care cornişa se curbează, susţinând crucea.

 

Faţadele laterale sunt cu mult mai sobre şi modeste. Bolta navei principale se sprijină pe câte patru contraforţi realizaţi sub forma unor volute uriaşe, dispuse deasupra acoperişelor colateralelor. Între ele suprafaţa parietală este străpunsă de ferestrele cu terminaţii în arc, ce luminează nava principală.
Faţadele colateralelor sunt ritmate de lesene duble. Cele două şiruri de ferestre - ale capelelor colateralelor şi ale tribunelor laterale - se situează în câmpurile retrase dintre lesene. Cele superioare sunt de mici dimensiuni şi formă pătratică iar cele inferioare se-ncheie semicircular, fiind prevăzute cu cornişe profilate în segment de arc.

 

Faţadele transeptului prezintă bosaje la parter şi perechi de pilaştri aplatizaţi la etaj. Corpurile de clădire ce flanchează corul bisericii - sacristia, sălile arhivelor şi capela - au şi ele faţade mai simple, cu ferestre pătratice respectiv dreptunghiulare, cu chenare simple profilate aşezate în câmpurile retrase dintre lesene. Peste acoperişul lor apar şi aici câte trei volute mai cu rol de contraforţi.
Între turnuri navele sunt prefaţate de un vestibul.

 

Interiorul navelor pare extrem de bogat decorat faţă de sobrietatea faţadelor laterale. Tribuna cu faţada arcuită şi ritmată de câte 3-3 pilaştri cu capiteluri ionice, se sprijină pe trei arcade. Nava principală boltită cu bolţi boeme despărţite de arce dublou, este flancată de colaterale pe care se sprijină tribunele oratoriilor. La intersecţia transeptului cu nava principală se află o cupolă relativ aplatizată. În lipsa unui tambur cu ferestre lumina pătrunde în interior doar prin cele zece ferestre mari ale navei principale.

 

Altarul principal integrat în arhitectura absidei corului şi cele două altare secundare din transept au fost realizate în 1777. Tabloul altarului principal, reprezentând Adormirea Maicii Domnului, dar şi cele laterale a fost realizate de Vinzenz Fischer în 1778-1779, primul fiind flancat de cele două statui ale Sf. Ladislau şi Sf. Ştefan.

 

Colateralele adăpostesc alte opt altare, realizate anterior anului 1785. Dintre acestea cele dedicate Sf. Ioan Nepomuk, Sf. Ştefan, Sf. Barbara, Sf. Apostol Ioan şi Sf. Treime, au fost pictate de Johann Ignaz Cimbal.

(Datele de pe pagina enciclopediavirtuala.ro)



» Basilica romano-catolică "Înălţarea Fecioarei Maria" - Str. Şirul Canonicilor 2, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 12-May-2012

Date istorice

Începuturile acestui ansamblu se prelungesc până în anul 1751, an în care episcopul Pál Forgárch, cel care cu patru ani în urmă a demarat construcţiile unei noi zone rezidenţiale cu construirea catedralei, a emis un decret în care cerea ca capitlul, care-şi avea înainte sediul în Piaţa Sf. Ladislau, să se mute lângă noua catedrală. Pentru grăbirea mutării în următoarele decenii episcopii orădeni condiţionau de mai multe ori numirea canonicilor de construirea unei noi clădiri pe noul amplasament. Primul canonic de Oradea, care a ridicat o casă în această zonă, a fost János Alapy, el construind în a doua jumătate a anilor 1750, casa de la nr. 7. Tot în anii 1750-1760 a fost construită casa vecină de la nr. 9, şi cea de la nr. 15, aflată la o distanţă de aproximativ 38 de metrii la nord de aceasta. Din însărcinarea episcopului Ádám Patachich arhiectul Franz Anton Hillebrandt, proiectantul catedralei şi al palatului, a vrut să construiască pe acest lot liber dintre casele canonicilor edificiul noului seminar. Proiectele păstrate ale lui Hillebrandt arată o clădire de plan U, cu o faţadă principală spre stradă cu 22 de axe şi cu axele centrale ieşite în rezalită. Arhitectul în proiectele noii clădiri a ţinut cont şi de edificiile canonicilor, seminarul fiind conceput cu o tratare a faţadelor similară caselor canonicilor, şi cu un coridor la parterul lui, dar din cauze încă rămase neelucidate proiectele aprobate ale lui Hillebrandt niciodată nu au fost executate.

Construirea ansamblului de case ale canonicilor a luat un nou avânt în anii 1770. Un document juridic din anul 1777 atestă deja existenţa a patru case, şi faptul că încă trei sunt în faza de construire. După opinia lui József Bíró a patra casă a şirului, în acest an deja finalizată ar fi fost cea de la nr. 17, iar tot el, le-a identificat pe celelalte trei cu casele de la nr. 21., 23. şi 25.

 

Ansamblul baroc al şirului este întregit de încă trei clădiri după aproape o sută de ani. În 1863 au fost terminate pe lotul pe care se plănuia edificiul seminarului, clădirile de la nr. 11. şi 13, ca în final seria acestor construcţii să fie încheiate în anul 1875 de cea de la nr. 19.

 

Dintre locuitorii celebri ai acestor edificii se remarcă canonicii erudiţi din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, printre ele trăind şi creând în aceste case o perioadă mai îndelungată sau mai scurtă reprezentanţi de seamă ale începuturilor istoriografiei de artă şi arheologiei maghiare, sau cercetători celebri ai istoriei bisericeşti, ca Flóris Rómer, Arnold Ipolyi, Vilmos Fraknói, János Karácsonyi sau Vince Bunyitay.


Descrierea edificiului

Ansamblul urban baroc, denumit Şirul canonicilor sau mai rar Şirul capitlului, format din şirul a zece case cu un singur etaj, se întinde în faţa grădinii palatului episcopal, pe aliniamentul străzii paralele clădirii catedralei. Fiecare clădire a fost construită în perioade distincte, acest lucru fiind perceptibil şi de pe caracterul neomogen al faţadelor. Elementul cel mai spectaculos al ansamblului este coridorul boltit cu arcade, ce se întinde, sub etajul clădirilor, de-a lungul parterului a zece case.

 

Casa cea mai veche a ansamblului este cea de la nr. 7., denumită, după numele canonicului, care l-a construit, casa Alapy, o casă cu o faţadă principală cu cinci axe şi una secundară cu 2 axe. Faţada principală a edificiului este străpunsă la etaj de ferestre dreptunghiulare simple, despărţite de lesene, iar la parter se află arcada semicirculară sprijinită pe stâlpi masivi, şi coridorul cu bolţi boeme despărţite de arcuri dublou. Stâlpii au capiteluri profilate, şi suprafaţa lor exterioară este decorată tot cu lesene. Aripa dinspre curte a acestei prime clădiri se datorează unei intervenţii mai recente. Casa de la nr. 9 este identică în cele mai multe detalii cu cea precedentă, singura deosebire mai importantă fiind lungimea sa mai mare cu o axă. Clădirile de la numerele 15, 17, 21 23 şi 25 urmăresc în linii mari aceiaşi schemă, numai diferenţe ca, lipsa lesenelor de pe stâlpi sau decorarea arcadelor prin bolţare mediane marcate ne indică faptul că au fost edificate în perioade diferite.

 

Înfăţişarea caselor de la nr. 15 şi 17., construite în anul 1863, arată deja unele modificări mai însemnate. Stâlpii lor sunt mai zvelţi decât cele ale caselor baroce, iar ferestrele de la etaj sunt deja cu închidere în segment de cerc, decorate cu sprâncene arcuite. În aceste cazuri sub cornişa clădirii se întinde şi o friză, ornată în linia ferestrelor cu motivul neogotic al unor duble muluri oarbe. Această decoraţie neogotică se observă şi la casa vecină de la nr. 19, construită în 1875, dar cu muluri diferite, aflate deasupra ferestrelor, şi în acest caz, cu închidere în segment de cerc şi cu aceleaşi sprâncene. La parterul aceste case se găseşte deja o arcadă mai înaltă, cu patru deschideri. Elementele de articulare verticală lipsesc de la faţada fiecărei case construite în sec. al XIX-lea.

 

Elementul cel mai spectaculos al ansamblului urban Şirul canonicilor din Oradea este coridorul cu arcade al faţadei, sprijinită pe 56 de stâlpi pătraţi, a cărui interior boltit şi ritmat de arce dublouri oferă variate aspecte ale aceluiaşi spaţiu baroc.

( Datele de pe pagina encivlopediavirtuala)



» Ansamblu urban "Şirul Canonicilor" - Str. Şirul Canonicilor 7-25, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 08-May-2012

     Statuia regelui Ladislau I  din Oradea a fost realizata in anul 1893 de sculptorul Tóth István  .
 



» Statuia regelui Ladislau I - Str. Şirul Canonicilor 2, municipiul ORADEA, Bihor
mokuska09 / 06-May-2012

Statuia episcopului Tordai Szaniszlo Ferencz din Oradea a fost realizata in anul 1896 .



» Statuia Episcopului Tordai Szaniszlo Ferencz - Str. Şirul Canonicilor 2, municipiul ORADEA, Bihor
Argenna / 05-May-2012

Casa Alecu Balş, locuinţa in care a concertat Frantz Liszt în vizita sa prin Moldova şi Iaşi.



» Casa Alecu Balş - Str. Cuza Vodă 29, municipiul IAŞI, Iasi
BRAD / 21-Apr-2012

Aceasta casa nu mai exista (99%) decat in Lista monumentelor istorice. Diferenta de 1% se datoreaza faptului ca nu imi vine a crede acest lucru.



» Casa Elena Chicoş - Str. 1 Decembrie 1918 85, municipiul TECUCI, Galati
Carmen / 18-Apr-2012

Vila a fost construita intre 1902 si 1905, fiind inaugurata de proprietar, cu certitudine, in anul 1905, conform relatarilor din presa timpului.



» Vila Drăghiceanu - Str. Revoluţiei 5, municipiul CÂMPULUNG, Arges
amaranth / 18-Apr-2012

Vezi http://corbiidepiatra.ro/



» Biserica rupestră "Sf. Apostoli" - Str. Mănăstirii 110, sat JGHEABURI; comuna CORBI, Arges
stepstep / 29-Mar-2012
Acest complex cultural armenesc este situat in vecinatatea casei parintesti si imi face deosebita placere sa-l vad macar din mersul masinii cand imi vizitez mama. Mai mult, aici am urmat cursurile claselor III-IV, intre 1959-62. De unde amintiri nostalgice asupra vechilor mei colegi, cei mai multi raspanditi astazi in toata lumea. Cat despre biserica, cea mai pregnanta amintire se leaga de proba de alergare de rezistenta, la sport, care consta in ture nesfarsit in jurul bisericii !! Dar iata, azi am despre ce sa-mi amintesc ... Brasov, 29.03.2012

» Biserica Armenească - Bd. Carol I 43 sector 2, municipiul BUCUREŞTI, Bucuresti
  1 2 3 4 56 7 8 9 10 11