Rezultate: 1968       Pagini: 197

  1 2 3 45 6 7 8 9 10   
cristi bracacescu / 09-Sep-2012

Imaginile sunt binevenite; dar nu e Ali Pasa, ci Sari Saltuk Dede.

c.b.



» Mormântul lui Ali - Gazi Paşa - Str. Geamiei 2, oraş BABADAG, Tulcea
malaka / 24-Jul-2012

 Cladirea Teatrului “Elpis”  a fost data in folosinta in data de 20 decembrie

1898. Cladirea a fost construita dupa proiectul arhitectului francez L. Piver .

Antreprenorul a fost de origine greaca I. Vlahopoulos. Era singura sala de festivitati din

Constanta, cea mai frumoasa,  cu pardoseala din parchet,   cu oglinzi mari,  

acoperind pereţii laterali,   cu balcoane in forma de Π.   La intrarea din fata,  lateral

exista camera pentru garderoba si bufetul,   dintotdeauna lingă intrarea principala,  se

aflau splendide sali alungite pentru şedinţe ale Comunitatii  Elene,   tot acolo se afla

si biblioteca cu cârti greceşti si străine. 



» Teatrul Elpis, azi Teatrul pentru copii şi tineret Constanţa - Str. Karatzali Aristide 16, municipiul CONSTANŢA, Constanta
mary / 19-Jul-2012

Mai multe detalii se pot gasi la adresa www.bisericasfantulstefan.ro

mary



» Biserica "Sf. Ştefan" - Călăraşi - Calea Călăraşilor 83 sector 3, municipiul BUCUREŞTI, Bucuresti
Manole / 01-Jul-2012

Consiliul  Judetean  Mehedinti  detine  Cula  lui  Tudor  Vladimirescu  abuziv  in   baza  a  2  acte  de proprietate  falsa  HCM  1144/1968  si  Legea  2/1968  dar judecatorii  din Romania  care  sunt corupti  nu vor  sa constate acest lucru  deosebit  de  grav 



» Cula Tudor Vladimirescu - "Dealul Gârdanului", în fostul sat înglobat Piatra Albă, sat CERNEŢI; comuna ŞIMIAN, Mehedinti
raluca-z / 25-Jun-2012

 Cum era in 1976 

http://youtu.be/XQmK1D5mGCY?t=48m11s



» Castelul Văcărescu-Calimachi - 342, sat MĂNEŞTI; comuna MĂNEŞTI, Prahova
madalinfocsa / 23-Jun-2012

Nu este aceasta cea mai veche cula existenta in prezent in Romania ? Nu reusesc sa gasesc surse clare, stiintifice. Internetul e plin de basmul culei Greceanu cu al ai secol 16, ori la o cercetare mai atenta afli ca dateaza de la sf. sec.18. Nici carte lui Godea nu ne lamureste. Cine stie o scriere documentata bine care dateaza mai precis culele ?



» Cula Cornoiu - Cartier Curţişoara, oraş BUMBEŞTI-JIU, Gorj
Manole / 21-Jun-2012

IN  PRIDVORUL  CULEI  SCRIE  CA  ACEASTA  CULA   A  FOST  A FAMILEI  GARDAREANU   SI  A  MOSTENITORILOR  SAI.
Cititi  ce  am scris   pe  site-ul  Directiei  de  Cultura  Culte  si  Patrimoniu  National  Cultural  Mehedinti  si  veti  afla  adevarul.

Manole  Mihai  Eugen



» Cula Tudor Vladimirescu - "Dealul Gârdanului", în fostul sat înglobat Piatra Albă, sat CERNEŢI; comuna ŞIMIAN, Mehedinti
klaraveer / 15-Jun-2012

 

Istoric

         


Situația actuală

Ansamblul Parcului Central are o istorie de aproape două secole și începe să fie frecventat de către publicul clujean începând din anul 1812, când meşterul blănar János Meleg începe să vândă în „Hangyásberek” – Lunca furnicilor – vin, bere, palincă şi alimente, angajându-se în schimb să nu taie sălciile care cresc pe lângă Someş.

În 1827 o asociaţie de femei se angajează să construiască locuri pentru petreceri, să întreprindă amenajări de teren, să planteze arbori şi să formeze o alee. 

Anul 1838 a fost important în istoricul parcului căci atunci s-a „instituţionalizat” dezvoltarea acestuia, formându-se un Comitet pentru Locul de Plimbare – „Sétahely Bizottság” din care au făcut parte pe lângă personalităţile orașului şi inginerul Sámuel Hermann, grădinarul József Schütz, arhitectul-şef al oraşului Lajos Pákey (tatăl celebrului arhitect) şi József Bánffy, proprietarul celui mai întins parc din Transilvania, cel de lângă castelul de la Bonţida.

Proiectantul parcului a devenit Sámuel Hermann. Proiectul lui datând din anii 1840, pe baza căruia s-a format parcul actual, se păstrează şi astăzi.

Au fost realizate principalele alei, arborii au fost transportaţi din Bonţida (ultimii copaci din parcul original, plantaţi încă în Bonţida au fost tăiaţi în 1998).

Amenajarea parcului a ţinut mai multe decenii, până anii 1870 şi între timp parcul a înglobat grădinile învecinate, au fost construite clădiri pentru petrecerea timpului liber iar în anul 1871, după proiectele arhitectului Anton Kagerbauer a fost realizat şi un lac în centrul complexului. Din păcate niciuna din aceste clădiri nu s-a păstrat.

În anul 1866 s-a fondat Societatea „Sétatér”, care şi-a asumat toate întreprinderile legate de parc timp de 20 de ani, o perioadă în care s-a format înfăţişarea actuală a parcului.

După anul 1891 se realizează alimentarea cu apă a parcului.

Clădirile și construcțiile care azi formează un complex în jurul lacului au fost edificate în anul 1897 – pavilionul patinoarului (actualul restaurant „Chios”), pavilionul de muzică, fântâna arteziană și Chioșcul (actualul „Cazino”) - de către arhitectul clujean Lajos Pakei. Ultimele trei formează un ansamblu dispus în lungul unei axe și au fost inspirate de clădirile rezidenței prusace de la Potsdam, celebrul Sanssouci.

În secolul XX parcul beneficiază de importante lucrări de întreținere și modernizare. Între cele două războaie mondiale se reface profilul transversal al axului principal, se alimentează permanent cu apă prin racordare la Canalul Morii rigolele placate cu piatră de râu ce separă aleile acestuia, se trasează noi alei. 

În aceeași perioadă (anul 1940) celebrul arhitect clujean Kos Karoly construiește un pavilion expozițional, azi ateliere de pictură ale Universității de Arte și Design.

După al doilea război mondial se introduce iluminatul public pe principalele alei, se înlocuiesc podețele, se extinde lacul determinând izolarea clădirii „Chios” pe o insulă. 

Sursa: Studiul de Istoria Artei -  prof. dr. Nicolae Sabău și Weisz Attila, istorici de artă

Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire elaborată de proiectant arhitectură: B.A.U. - sc. Birou de Arhitectură și Urbanism s.r.l. - CLUJ pentru Restaurarea Ansamblului Monument Istoric Parcul Central și Cazino Cluj-Napoca

 

Foto: Benjamin Kohl

Parcul Central din Cluj este un monument istoric de mare importanță culturală datorită faptului că reprezintă unul din primele parcuri de folosință publică din Europa Centală și de Est, și care, în același timp, beneficiază de un interes special din partea clujenilor ce în mod tradițional vin aici pentru recreere. Acesta (partea istorică) ocupă o fâșie de teren cu adâncime variabilă, în lungul albiei Someșului Mic, cu o suprafață de 136.312 mp. 

După 1990 parcul trece printr-o perioadă de continuă degradare, atât datorită uzurii firești cât și datorită întreținerii neadecvate din ultimii 25 de ani. 

La inițiativa Consiliuliu Local al Municipiului Cluj- Napoca, s-a realizat un proiect de reabilitare și restaurare al anasmblului, inclusiv a Clădirii Cazinoului (Chioscului) care se afla într-o stare de conservare critică.

Odată cu terminarea lucrărilor, în 2012, monumentul istoric și-a redobândit imaginea și funcționalitatea ce l-au caracterizat de-a lungul timpului.

Pentru clădirea Cazinoului, prin proiect s-a propus revenirea la o utilizare foarte apropiată de cea originară, acesta devenind un centru expozițional, dedicat diverselor festivități culturale, recitaluri dramatice sau muzicale, primiri oficiale și altele.
Sursa: Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire elaborată de proiectant arhitectură: B.A.U. - sc. Birou de Arhitectură și Urbanism s.r.l. - CLUJ pentru Restaurarea Ansamblului Monument Istoric Parcul Central și Cazino Cluj-Napoca


 



» Parcul Central - municipiul CLUJ-NAPOCA, Cluj
mokuska09 / 27-May-2012

Date istorice

Actualul castel Károlyi a fost transformat în secolul al XIX-lea, în urma căreia a rezultat una dintre cele mai importante monumente ale istorismului de pe teritoriul Ungariei vremii.

 Istoria cetăţii începe în secolul al XV-lea, iar al moşiei din Carei în secolul al 14-lea. Documentele menţionează în 1335 o localitate numită Károly, iar după data respectivă apare din ce în ce mai des printre moşiile familiei. În posesia familiei va intra definitiv în 1419. Numele localităţii de Nagy Károly, folosit şi astăzi va apărea pentru prima dată în documente în 1428.

Primul edificiu, acel „domus lapidea", casa de piatră, va fi ridicată în 1482 de către Károlyi Lancz László. Din scrisorile proprietarului, ale regelui şi al oficialilor comitatului Satu Mare rezultă, că edificiul nu era o cetate cu ziduri de apărare, ci o simplă casă de locuit.

 Năvălirea turcilor pe teritoriul Ungariei, cu 115 ani în urma construirii primei locuinţe, în timpul baronului Károlyi Mihály, edificiul va fi înzestrat cu şanţuri de apărare, bastioane cu maşiculi şi găuri de tragere. Cei doi fii ai baronului, Mihály şi László vor continua înzestrarea cetăţii cu elemente de apărare mai eficace. În arhivele familiei se păstrează un plan al cetăţii, pe care apare numele lui Lucas Georg Ssicha, cel care în perioada respectivă a realizat mai multe vedute, de exemplu, cea a cetăţii din Săcuieni Bihor. Pe planul cetăţii se pot distinge bastioanele de colţ, poarta carosabilă de acces, o făntână, raveline, etc. Exteriorul cetăţii o cunoaştem din singura vedută păstrată, care redă faţada principală, arhitectura acesteia arătând reminiscenţe renascentiste.

 La începutul secolului al XVIII-lea proprietarul cetăţii a fost Sándor Károlyi, care fiind un important personaj în revoluţia lui Rákóczi, nu a acordat o importanţă deosebită transformării cetăţii. Din cauza atacului din 1704 cetatea suferă distrugeri, repararea cărora va dura circa un an, timp în care lucrările vor fi supravegheate de soţia lui Károlyi.

 Următorul proprietar al castelului, şi al moşiei din Carei, va fi Ferenc Károlyi. El va comanda de la Giovanni Battista Ricca, arhitectul catedralei din Oradea, realizarea unui proiect de transformare a cetăţii. Din izvoarele scrise reiese, că proiectul a fost realizat, însă nu şi executat. Din nefericire aceste proiecte nu s-au păstrat, fiind accesibile doar instrucţiunile de transformare („Explicatio omnius Rerum quarum..."), purtând semnătura arhitectului şi anul proiectării, 1752.

 Descendent al lui Ferenc Károlyi, Antal Károlyi, va fi posesorul edificiului din Carei în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. El va fi şi cel care va acorda o deosebită atenţie construcţiilor civile. În timpul în care Antal Károlyi va fi proprietarul cetăţii, aceasta nu va fi transformată, însă s-a născut ideea de a o reconstrui într-un castel baroc. Contele a solicitat activitatea mai multor arhitecţi pentru a proiecta noul castel din Carei. Printre arhitecţii care au fost implicaţi în proiectarea noului castel trebuie să-l amintim Franz Sebastian Rosenstingl, a cărui proiect pentru transformarea castelului se păstrează în arhivele familiei, cu anul proiectării, 1783. Proiectul arhitectului vienez este unul foarte grandios, redând forma animalului heraldic al familiei, vulturul. Pe lângă proiectele noului castel Rosenstingl a realizat şi proiectele unei grădini baroce, după unele modele deja depăşite în epocă.

Tot din 1783 datează şi proiectul lui Franz Anton Hillebrandt, în care apare un imobil în formă de U. Proiectul castelului din Carei prezintă asemănări cu palatul lui Johann Lucas von Hildebrandt din Viena.
Arhivistul familiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea, Gábor Éble încearcă să explice eşuarea executării construcţiilor, prin faptul că în anul 1784 va izbucni răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, motiv pentru care după părerea lui, construcţiile au fost amânate. Însă nu trebuie să admitem categoric explicaţia arhivistului. Este foarte posibil ca lucrările de transformare să fi fost amânate din motive economice. O altă ipoteză ar fi, ca după moda timpului, comanditarul ar fi cerut în acelaşi timp de la mai mulţi arhitecţi proiecte de transformare, ca, la urmă să fie realizat cel mai corespunzător dintre proiecte, sau să se construiască un castel din combinaţia a mai multor planuri. Ultima ipoteză ar fi sprijinită şi de faptul că proiectele au fost realizate relativ în scurt timp unul după altul.

 Singurul moştenitor al lui Antal Károlyi a fost József Károlyi. De îndată ce moşia şi cetatea din Carei vor fi dobândite de către singurul fiu, acesta va da instrucţiuni inspectorului din Carei, pentru a contacta arhitectul familiei, Josef Bittheuser , în vederea întocmirii unui deviz estimativ al transformării cetăţii într-un castel. Scrisoarea contelui se datează din 22 martie 1792. Lucrările de reconstrucţie vor începe în toamna aceluiaşi an. Cu ocazia transformărilor fundaţiile şi o parte din ziduri au fost păstrate, însă au dispărut zidurile care ocroteau vechea cetate, şanţurile şi alte elemente de apărare. Construcţiile aveau un ritm alert, deoarece în luna decembrie al anului următor noul castel cu etaj, în mare parte a fost terminat. Castelul astfel ridicat după proiectul arhitectului Josef Bittheuser prezintă un plan dreptunghiular, cu o curte interioară şi o arhitectură cu un singur etaj, executate într-un stil baroc clasicizant.

 În arhivele familiei nu se păstrează proiectele castelului baroc, dar se păstrează însă desenul care ilustrează aripa către grădină a edificiului, cu titlul: „Grund Riss der Garten Seiten des Karoler Schloses in 3 Rissen Vorgestellt". Este foarte importantă existenţa acestui plan din care cunoaştem amenajarea aripii către grădină a castelului, deoarece în secolul al XIX-lea chiar această aripă a edificiului va fi demolată.
În 1847 arhitectul Ybl Miklós va fi angajat să modifice unele părţi ale edificiului. Ceea ce va fi proiectat de către Ybl nu se păstrează din cauza transformărilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea, ca şi în cazul mai multor edificii transformate în mai multe rânduri de-alungul secolelor.

Descrierea edificiului

La sfârşitul secolului al XIX-lea, între 1893-1896 castelul din Carei va fi transformat, rezultând aspectul său actual. În perioada respectivă proprietarul imobilului şi al moşiei din Carei a fost István Károlyi , un personaj important al aristocraţiei maghiare. Proiectele de reconstruire ale castelului vor fi realizate de arhitectul german Arthur Meinig, printre operele căruia se numără şi castelul Andrássy din Tiszadob, palatul Wenckheim din Budapesta de pe strada Baros şi multe alte castele şi palate reprezentative ale istorismului. Castelul din Carei prin arhitectura sa, se aseamănă cu arhitectura castelelor renascentiste din valea Loire (Franţa) mai ales cu castelul din Chenonceau şi Amboise. Printre edificiile lui Meinig, cea mai apropiată analogie a castelului din Carei o găsim la castelul Andrássy din Tiszadob.

 Noul castel trebuia proiectat în aşa fel, încât acesta să redea şi în detalii vechimea şi trecutul glorios al familiei Karolyi. Determinant în proiectarea edificiului a fost fundaţia castelului baroc şi zidurile acestuia. S-a păstrat planul dreptunghiular al clădirii înzestrând acest dreptunghi cu turnuri, bastioane de forme diferite, rezultând o asimetrie pitorească. Pentru a crea un aspect exterior medieval clădirea va fi înconjurată de şanţuri, bineînţeles nu din motive de apărare, ci din cele estetice, de reprezentare. Tot cu ocazia transformărilor va fi închisă şi curtea interioară, rezultând spaţiul salonului actual.
Faţada principală a castelului, ridicată pe două nivele (parter + etaj) a fost deschisă spre oraş, înzestrat la extremităţi cu câte un turn de formă circulară, înălţimea cărora ajunge şi la patru etaje. Intrarea principală proiectată în secolul al XIX-lea este una reprezentativă, flancată pe ambele părţi de câte un turn cu plan poligonal, vestibulul putând fi accesat sub o arcadă, peste care s-a construit un balcon. Atât în interior, cât şi în exterior, ca element de reprezentare apare de mai multe ori stema familiei. În mijlocul stemei se poate observa pasărea heraldică a familiei, karul-ul stând pe un singur picior, iar în ghearele de pe piciorul drept ţinând o inimă. Această compoziţie centrală este înconjurată de un balaur încoronat, înaripat care îşi muşcă din coadă. Un element important al stemei este coroana de conte, cu care stema veche a familiei s-a lărgit de îndată ce rangul de conte îi va fi dăruit lui Sándor Károlyi.
Turnul de pe colţul stâng se leagă de faţada principală printr-o porţiune de zid, care ne aminteşte de un bastion, dotat cu crenelaj în partea superioară. Deschiderile ferestrelor pe toată porţiunea faţadei principale sunt drepte.

 Faţada laterală stângă este flancată de sus amintitul "bastion" şi un turn circular. Poate fi împărţit în cinci axe, fiecare porţiune cuprinzând câte două ferestre (ferestrele parterului şi ale etajului).
Latura din spate, care este amintită în documente ca faţada spre grădină, prezintă porţiunea în care apar cel mai dominant elementele neogotice, importanţa acestei faţade fiind aproape identică cu cea a faţadei principale. Cea mai reprezentativă porţiune al acestei faţade este zidul exterior al salonului. Tot aici, apare şi turnul cel mai mare al edificiului, care la primele trei etaje are plan dreptunghiular, iar la restul etajelor octogonal. Colţurile sunt sprijinite de contraforturi decorate.
La colţul acestei faţade apare absida poligonală al capelei, tot neogotică, cu contraforturi decorate şi ferestre geminate în arc frânt.

Faţada laterală dreaptă este menţionată ca faţada spre lac, deoarece în locul unde se află actuala fântână arteziană, la sfârşitul secolului XIX-lea se afla un lac artificial. Faţada are două nivele, şi şapte axe. Şi aici întâlnim o intrare care asigură accesul în interiorul fostei sufragerii. Intrarea este flancată de câte două stâlpi masivi, peste care s-a proiectat un balcon cu o balustradă din fier forjat, susţinut de console. Din cauza şanţului această faţadă poate fi accesată cu ajutorul unui pod.

 În descrierea interiorului vom încerca să ne rezumăm doar la detaliile care păstrează forma originală. Prima încăpere de menţionat este antreul a cărui element interesant este o uşă, care face legătura dintre vestibul şi salonul cel mare. Sticla şlefuită a uşii este decorată cu stema şi deviza familiei: FIDE VIRTUTE FAMAM QUÆRE.

 Curtea interioară a fost acoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea, devenind astfel un atrium, flancat de trei logii, acoperite cu boltă semicilindrică, iar salonul este acoperit cu un tavan de lemn casetat şi pictat. Pe zidul spre grădină al atriului se sprijină o scară monumentală, asimetrică, cu balustradă de lemn sculptat. Salonul este înzestrat şi cu două şeminee. Primul apare sub scara monumentală, fiind sculptat din marmură roşie. Şemineul peretelui stâng este de o manieră barocă, a primit o decoraţie bogată, dinamică, fiind executată din marmură albă. Salonul este pavat cu marmură colorată, decorată cu flori şi elemente geometrice. Din monografia comitatului şi din cărţi poştale de la începutul secolului al XX-lea cunoaştem şi amenajarea interioară al acestei încăperi. Mobilierul urma modele englezeşti cu canapele şi fotolii din piele, dar pe lângă acestea acest spaţiu era decora şi cu vaze, coarne de cerb, plante exotice de mărimi grandioase, etc.

 Tavanul fostei sufragerii este îmbogăţit cu decoraţie de stuc, într-o manieră rococo, cu frunze şi flori stilizate. În aproprierea deschiderii către hol, tavanul sufrageriei este susţinut de două stâlpi din marmură, cu capiteluri corintice.

 Capela are plan dreptunghiular şi o absidă octogonală. Decoraţia pereţilor este conferită de nervuri din stuc, care au rol pur decorativ, şi sunt conduse în aşa fel încât să creeze imaginea unor menouri. Se păstrează şi pavajul original al capelei.

 Cea mai reprezentativă cameră a primului etaj este fostul salon al contesei. Tot ce a rămas din reprezentativa amenajare interioară de aici sunt decoraţiile în stuc, tot de tip rococo, cu forme stilizate. Amenajarea de altădată a salonului o cunoaştem din descrierea monografiei. Conform acesteia covoarele aveau o decoraţie florală, era mobilată cu piese interesante ale familiei şi adăpostea şi o pictură preţioasă, portretul Mariei Tereza, care a fost dăruit de către Maria Tereza lui Antal Károlyi. De pe balconul acestei încăperi se deschidea o privelişte nemaipomenită asupra parcului.

 În fosta cameră de lucru al contelui azi nu mai găsim nici o urmă din amenajarea originală. Chiar şi monografia neglijează descrierea amănunţită a acesteia, menţionând doar că peretele era decorat cu portretul arhiducelui Rudolf, pictat de către Gyula Benczúr, care a fost trimis de către cel portretizat, ca un cadou pentru proprietarul castelului.
La sfârşitul secolului al XIX-lea va fi transformată şi grădina, după moda parcurilor engleze.

(enciclopediavirtuala.ro)



» Castelul Károlyi - Piaţa 25 Octombrie 1, oraş CAREI, Satu Mare
mokuska09 / 27-May-2012

Date istorice

Invitarea călugărilor piarişti în oraşul Carei este legată de numele contelui Sándor Károlyi (1669- 1743), care, după cum reiese şi din diploma de donaţie din anul 1725, cu acest act a vrut să contribuie la consolidarea religiei catolice şi la dezvoltarea învăţământul catolic din localitate.

 Primii călugări piarişti au sosit în oraş în 17 octombrie 1727. Primele clădiri aflate în folosinţa piariştilor, cum ar fi mănăstirea, şcoala şi biserica medievală cu hramul "Tuturor Sfinţilor", au dispărut pe parcursul secolelor.

 Actuala biserică piaristă a fost construită între anii 1769 - 1779. Din inscripţia aflată pe tăbliţa aurită de cupru, depusă la 11 mai 1769 lângă piatra de temelie, aflăm că biserica este de fapt o biserică cu caracter votiv, fiind construită de către contele Antal Károlyi pentru a exprima recunoştiinţa lui faţă de Sfântul Iosif de Calasanza, ale cărei intervenţii i-a datorat naşterea fiului său în 1768, născută după zece ani de căsnicie fără copii cu Josefa Harruckern. Decizia de a construi o biserică mai mare a fost favorizată şi de creşterea numărului locuitorilor catolici din Carei.

 Károlyi Antal i-a încredinţat elaborarea proiectelor noii biserici cunoscutului arhitect vienez, Franz Sebastian Rosenstingl (1702-1785), care lângă activitatea ei de arhitect era şi profesor al academiei vieneze.

Arhitectul a întocmit planul, perspectiva bisericii, a făcut numeroase schiţe cu detalii şi chiar modele din ghips despre construcţia altarelor şi amvonului, a desenat schiţe despre capiteluri, despre cele opt statui care decorează turnul bisericii şi despre diferitele decoraţii ornamentale ale bisericii.

 Execuţia proiectelor era încredinţată cuplului de arhitecţi din Carei, tată şi fiu, Franz Sieber şi Franz Xaver Sieber.

 În ciuda faptului că între 1857-1860 şi în anul 1891 după proiectele şi sub îndrumarea arhitectului Miklós Ybl, respectiv Artúr Meinig biserica a suferit o serie de modificări, planimetria, faţadele, amenajarea interioară a bisericii de azi a păstrat forma ei originală din secolul al XVIII-lea; modificări minore pot fi observate în cazul decoraţiilor ultimului etajul al turnului, al deambulatorului şi ale diferitelor ornamente.

 Piatra de temelie a primei mănăstiri a fost aşezată la 27 februarie 1724 în apropierea bisericii medievale dedicată Tuturor Sfinţiilor. Se poate presupune că acest edificiu a fost refăcută în secolul al XVIII-lea, însă despre aceste lucrări nu posedăm informaţii certe. Clădirea a primit forma sa actuală după cutremurul din 1834, când între anii 1861-1863 a fost refăcută după proiectele arhitectului Miklós Ybl, apoi în 1889 fiind prevăzută cu încă un etaj după proiectele arhitectului local Gyula Nonn.

Descrierea edificiului

Biserica piaristă Sfântul Iosif de Calasanza şi clădirea fostei mănăstiri (astăzi parohia catolică) este amplasată în partea estică a oraşului, în vecinătatea Pieţei Kossuth, pe o parcelă mărginită de străzile Someş, Căpleni, Independenţei, Iuliu Maniu şi 1. Decembrie 1918, astfel încât latura vestică a bisericii se situează paralel cu linia străzii 1. Decembrie 1918, iar latura sudică a bisericii şi aripa mai lungă a mănăstirii cu planul în forma de L este amplasată paralel cu strada Iuliu Maniu.

 Biserica cu orientare est-vest are un plan central, cu o formă octogonală alungită. În zona centrală a navei este adâncită pe ambele laturi câte o capelă mai amplă, flancată de două capele mai mici. Spaţiul din interiorul navei se lărgeşte în linia capelelor centrale amintite, iar în cor şi la vest, la tribuna de orgă devine mai îngust.

Biserica se termină în partea estică într-un cor cu închidere semicirculară. Absida este flancată de câte o sacristie cu plan dreptunghiular, având la etaj câte un oratoriu. Ele comunică cu deambulatoriul etajat din jurul corului. Scările spre cele două oratorii se află în acest deambulatoriu, pe partea estică a sacristiilor. Iniţial acest deambulatoriu nu era anexat mănăstirii, forma sa actuală se datorându-se lucrărilor conduse de arhitectul Miklós Ybl, în urma căreia prin deschiderea unei uşi în spatele altarului a devenit posibil şi circulaţia dintre cele două clădiri importante ale ansamblului.

 Faţadele bisericii se caracterizează prin folosirea unor elemente arhitecturale şi decorative specifice barocului tardiv clasicizant. Latura vestică a bisericii este marcată de turnul care se ridică deasupra cornişei principale bogat profilate, fiind articulat cu ferestre dreptunghiulare şi pilaştri cu capiteluri ionice şi împodobit cu statui, urne şi blazonul sculptat al familiei Károlyi. Turnul bisericii se racordează navei prin spaţiul mai îngust aflat sub tribuna de orgă.

 Elementele arhitecturale, decoraţiile plastice şi amenajarea golurilor turnului - în afara ultimului etaj, care este rezultatul renovării din secolul al XIX-lea - au fost realizate în prima perioadă a construcţiilor. Ele sunt unitare, elementele arhitecturale şi decorative ale faţadei principale se repetă pe toate faţadele bisericii. Modelarea faţadei sudice şi nordice sunt aproape identice. Datorită planului central al navei faţadele sunt voluminoase. Cele opt laturi ale navei octogonale sunt legate cu porţiuni curbate. Pe aceste locuri linia celor două cornişe care împart pereţii în trei registre se întrerupe sugerând un dinamism, care este accentuat de aşezarea în trepte ale porţiunilor de perete dintre cornişe, articulate cu ferestre prevăzute cu ancadramente şi forme diferite.

 Zidurile exterioare ale sacristiilor şi ale oratoriilor sunt prevăzute cu ferestre simple, dreptunghiulare, iar cele al corului cu ferestre cu închidere semicirculară.

 Amenajarea spaţiului interior este determinată de planimetria edificiului. Dinamismul rezultat din forma octogonală a planului este accentuată de folosirea diferitelor elemente de articulare, cum ar fi pilaştri geminaţi cu capiteluri compozite repartizate într-o ordine regulată, cornişa puternic profilată, bolta a vela, ritmul ferestrelor semicirculare şi ale decoraţiilor din stuc, cu motive vegetale.

 Altarele şi construcţiile altarelor se încadrează organic în acest mediu. Corul este dominat de monumentalul altar principal, iar în cele şase capele adâncite în zidurile navei se află câte un altar lateral: pe partea nordică altarul închinat Sfântului Anton de Padova, Sfântului Iosif, Sfântului Andrei de Avellino, iar pe partea sudică altarul Sfântului Ioan Nepomuk, Sfintei Treimi, şi Sfinţilor Regi Maghiari. Picturile altarelor au fost realizate între 1778-1780 de Johann Ignaz Cimbal, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii baroce central-europene din secolului al XVIII-lea, un pictor de origine sileziană care a excelat mai ales în pictura unor altare şi cea murală.

Cele şapte altare baroce au un rol dominant în decorul interiorului bisericii. Ele sunt aşezate, deasupra unei mense sculptate din piatră şi în faţa unui retablu din marmură cenuşie, în rame negre, încheiate în arc semicircular sau trilobat. Altarul principal şi altarul Sfintei Treimi are şi un tabernacol. Ramele altarelor sunt împodobite cu fine decoraţii aurite de tip rococo ( ornamente vegetale, festoane, trandafiri, scoici) iar retablul cu stucaturi modelând capete de îngeri între nori. Construcţiile altarelor sunt asemănătoare, însă construcţia altarului principal închinată Sfântului Iosif de Calasanza şi altarului lateral închinată Tuturor Sfinţilor se disting datorită mărimii lor mai mari şi bogăţiei decorului sculptural.
În afară de tablourile altarelor merită menţionate şi două piese importante ale mobilierului din secolul al XVIII-lea: amvonul şi un crucifix din lemn. Amvonul de lemn este amplasat la intersecţia navei şi a corului, pe partea nordică a navei, şi are deja forme specifice neoclasicismului. Partea inferioară a baldachinului său este împodobită cu stucatură parţial aurită reprezentând porumbelul Sfântului Duh, încadrată de raze. Statuia lui Isus răstignit pe cruce este aşezată ulterior pe crucea aflată vizavi de amvonul bisericii.

 Fosta mănăstire piaristă, în care astăzi funcţionează parohia bisericii, era formată iniţial din patru aripi, dispuse în jurul unei curţi interioare. Astăzi numai aripa sudică şi nordică s-au păstrat în forma lor originală. Intrarea principală în mănăstire se află în axul central al laturii sudice cu 9 axe, printr-o uşă cu închidere semicirculară flancată de două lesene vopsite portocaliu, ieşite uşor din linia pereţilor şi decorate pe partea lor superioară cu o volută. Deasupra portalului se deschide a fereastră dreptunghiulară, simplu profilată, prevăzute de o sprânceană simplă. În frontonul înconjurat cu festoane al axului central iniţial se afla blazonul sculptat al ordinului piarist.

 Faţada sudică a mănăstirii este simetrică şi este articulată cu lesene şi cu ferestre identice celor de pe faţada principală. Cele mai vechi părţi ale edificiului sunt încăperile de pe colţurile laturii sudice, provenind încă din perioada construcţiilor conduse de Miklós Ybl.

 Mănăstirea are un acoperiş în două ape, care este articulat dinspre linia străzii cu găuri pentru aerisire de factură barocă.

 Amenajarea interioară a fostei mănăstiri este simplă şi poartă amprenta mai multor intervenţii. Încăperile cu diferite funcţii sunt dispuse într-un singur ax, şi se deschid dintr-un coridor. Accesul etajului este asigurat de scara aflată în axa intrării.

 Biserica şi mănăstirea piaristă din Carei fac parte dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului. În istoria acestor edificii un rol important îl joacă familia Károlyi, patronul principal al bisericii şi al mănăstirii. Membrii acestei familii au fost cei care de-a lungul istoriei sale i-au însărcinat cu lucrările de construire şi amenajare interioară a acestor clădiri pe cei mai renumiţi arhitecţi şi artişti ai epocii. În ciuda renovărilor efectuate, biserica piaristă, care formează un ansamblu unitar cu mănăstirea alăturată, poate fi considerată una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice ale barocului tardiv din zona nordvestică a ţării.

( Dupa  - enciclopediavirtuala.ro  - )



» Biserica mănăstirii, azi biserica romano- catolică "Sf. Iosif de Calasanz" - Str. 1 Decembrie 1918 56, oraş CAREI, Satu Mare
  1 2 3 45 6 7 8 9 10