Monumentele istorice din Romania             Romana English

cozancea / 10-Aug-2011

 Din vara acestui an (2011), datorita sarguintei domnului primar al comunei Lunca, Marcel Marcu, la manastirea Cozancea se poate ajunge si pe un drum pietruit.

Traseul este urmatorul: din localitatea Sulita  se merge spre Todireni, iar la iesirea din localitatea Lunca se face la stanga spre satul  Zlatunoaia, apoi se trece prin satul Stanesti si se urmeaza drumul de piatra pana la manastire.

mpvandor / 18-Jul-2011

 

 

PISANIA:

 Acest sfant lacas cu hramul Sf. Arhangheli si Voievozi s-a cladit in anul 1755 de raposata Pauna Neculescu, de slugerul M. Neculescu si de sotia sa, slugereasa Ecaterina Neculescu. La rasmerita de la 1821, cotropindu-se de foc in part, a fost recladita si zugravita din nou de vornicul Constantin K. Neculescu si de sotia sa Maria K. Neculescu spre vecinica lor pomenire si indeplinirea vointei evlaviosilor ctitori pomeniti mai sus cari au cladit-o din temelie, sfintita fiind intaia data de episcopul Buzaului, Dositei iar al doilea de slavitul si cu lauda pomenitul Kesarie Buzau. In anul 1981 i s-a facut turla din nou zugravindu-se din nou prin osardia si cheltuiala ctitorului in viata Constantin K. Neculescu, fiul adoptiv al raposatului vornic Constantin K. Neculescu. Zugravitor sfintei biserici Dimitrie Teodorescu, pictor din Buzau; iar in decursul anilor 1950-1951 s-au facut noui reparatii in interior consolidandu-se turla slabita de cutremurul din 1940 si zugravindu-se din nou cu cheltuiala enoriasilor, a sfintei episcopii si a altor credinciosi si prin ravna consilului parohial in frunte cu preotul paroh Nicolae Milea, redeschisa fiind de P. S. Antim Angelescu, episcop al Buzaului la 8 noiembrie 1951.

"Scrie Doamne in cartea vietii vecinice numele tuturor iubitorilor podoabei Casei Tale si primeste ca pe banul vaduvei ostenelile lor".

Zugravitori: Victoria Radulescu, pictor din Bucuresti, pictor Nicolae Stoica, pictor Aneta Cantaraciu, pictor Vasile Caraman

septembrie 1952 

mpvandor / 18-Jul-2011

 Fotografiile au fost realizate cu acordul parintelui paroh.

olivius82 / 03-Jul-2011

Intr-adevar un mic colt de rai.E posibil sa fie cea mai veche din zona,exista aceasta ipoteza 

Geoidul / 16-Jun-2011

În anul 1469, 9 noiembrie, printr-un document privilegial regele Matia Corvin permite oraşului Baia Mare să ridice ziduri de piatră în scop de apărare, ziduri care erau străjuite de șapte turnuri.Bastionul Măcelarilor a făcut parte din această împrejmuire de piatră străjuind Poarta de Sud a cetăţii, una din cele patru porţi principale de intrare în oraş.

Conform documentelor existente în cadrul Arhivelor Naţionale Maramureş, acest bastion a fost ridicat undeva prin anul 1547, de către un anume Gaspar Dragyi, cu aprobarea regelui Matei Corvin. Zidurile au fost construite din piatră şi au o grosime de un metru de formă circulară cu două niveluri. Nivel 1 – spaţiu boltit care servea la depozitarea muniţiei, nivelul 2 – are spre exterior în zid goluri care serveau drept metereze.

Turnul Măcelarilor se mai numea şi al “Muniţiilor”, deoarece aici îşi ţineau soldaţii de la acea vreme armele şi praful de puşcă. Se numea al “măcelarilor” pentru că această breaslă avea îndatorirea să-l folosească pentru a apăra cetatea de eventualele atacuri străine. De fapt, trebuie menţionat faptul că breasla măcelarilor era cea mai mare şi puternică dintre toate celelalte existente la acea vreme în cetatea Băii Mari.

Fiecare din cele şapte astfel de turnuri ale oraşului a primit numele unei bresle. “Din loc în loc, zidurile erau întărite cu bastioane puternice, unele din piatră, cum este cel al «măcelarilor», iar altele – din grinzi de lemn, groase, întărite cu pămînt bătătorit. Dintre cele mai frecvente ce apar în documentele vremii, amintim, pe lîngă cel al măcelarilor, «Bastionul dogarilor», «Turnul Roşu» şi «Turnul de sînge»”, se precizează în lucrarea «Monografia Municipiului Baia Mare», apărută în anul 1972.

Bastionul Măcelarilor era parte din aşa-numita poartă “Maghiară”, situată aproximativ pe locul actualei pieţe agroalimentare, care era una dintre intrările importante în Baia Mare. În faţa acestei porţi existau poduri ce se lăsau şi se ridicau peste sanţurile aflate în faţa zidurilor. În total, cetatea avea patru porţi de acces, două mari şi două mici, toate acestea fiind foarte bine păzite.

“Fiecare din cele patru porţi era păzită de cîte patru dorobanţi, prin rotaţie de cîte doi, care, pe lîngă faptul că aveau sarcina de a deschide şi închide porţile, verificau persoanele ce intrau sau ieşeau din oraş”, se arată în aceeaşi lucrare.

Revenind la Turnul Măcelarilor, în timp a trecut prin evenimente consemnate în istoria oraşului care au afectat arhitectura turnului. Spre exemplu în 1567 zidurile de piatră au fost distruse parţial, implicit a fost afectat şi bastionul, sistemul de apărare a fost refăcut şi până în sec. XVIII nu mai apare nicio schimbare.

În perioada interbelică, el a fost restaurat, la fel ca şi în anii 1960, pe vremea statului comunist.

De Bastionul Măcelarilor este legat numele vestitului haiduc Grigore Pintea – Viteazul . Se presupune că, din acest turn, marele haiduc a fost împuşcat mortal, la data de 14 august 1703. Tragicul eveniment s-a petrecut în contextul în care Pintea îl sprijinea pe principele Francisc Rakoczi, care voia să cucereasă cetatea Baia Mare. Alăturându-se răscoalei acestui principe, armata lui Pintea a atacat oraşul Baia Mare, în august 1703. După un asediu şi o aparentă cedare din partea conducerii oraşului, curuţii lui Francisc Rakoczi  atacă, în seara zilei de 13 august 1703, cetatea. În timpul acestui atac, Pintea a fost împuşcat mortal, căzând în faţa portii, la intrarea în oraş.

“Pintea, ca să-şi arate fidelitatea faţă de principele Francisc Rakoczi, odată ajuns sub zidurile oraşului, la poarta de sud, a cerut conducerii acestuia să se predea şi să se supună principelui. Din cauza unor lucruri neînţelese până astăzi, curuţii au atacat pe neaşteptate cetatea, iar, în toiul acestui furtunos atac, Pintea a fost împuşcat mortal, căzînd în faţa porţii, intrarea în oraş”, se precizează în Monografia Municpiului Baia Mare”.

sursa: Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Mararamureş (http://maramuresmuzeu.ro/mjia/?p=380)