Monumentele istorice din Romania             Romana English

cozancea / 22-Jul-2010

 

In codrii seculari ai Cozancei, numiti de catre localnici si ,,Pustiul Cozancei” , la o distant de sapte km de DN 28D, care face legatura intre Botosani si Todireni se afla o ,,poarta catre cer” numita Manastirea Cozancea.

In 1937, se spunea: ,,Schitul Cozancea din orice directive ai merge la el, nu se poate vedea pan ace nu te apropii la o distnanta de cel putin 500 de metrii, iar in timpurile din urma cand padurile nu erau taiate, nu se putea vedea schitul pa a ce nu intri pe poarta. Ce loc tainic! Ce bine au stiut parintii nostrii a alege locurile cele mai tainice pentru renastere sufleteasca!”

     In ceea ce priveste intemeierea manastirii exista mai multe marturii. Cel mai vechi izvor este ,,Memoriu “ redactat in schitul Cozancea la 15 martie 1876, de catre protoereul Constantin Lazarescu impreuna cu nacealnicul (egumenul) schitului si cu alti ieromonahi foarte batrani.

Din el aflam: ,,Din inscriptiile gasite in cea mai veche Evanghelie aflatoare la schitul Cozancea, (…) cumparata pentru acest schit la 1784, Fevreier 20, unde se vede semnat cu propria sa mana Constantin Balsu, marele paharnic din neamul catarginestilor; dintr-un pomelnic foarte vechiu, aflatoriu la acest schit, precum si din aratarile Superiorului cu monahii aflatori acolo, si mai cu seama aratarea ieromonahului Lavrentie, un batranu forte inaintat in etate se constata <<acest schit este fondat de catre susnimitul cel intaiul ctitore, Constantin Balshu, marele paharnic, la anul 1756; precum aceste relatiuni au fost data verbal si reposatului Mitropolit Sofronie, chiar de catra susnumitul batranul ieromonah Lavrentie, dupa insarcinarea ce au avut pe cnd acesta funcciona in acest schit ca Nacealnic, si aceasta cu vr’o 20 ani in urma>>;

,,Inainte de fondatiunea acestuia, pe locul de proprietate a sa si in apropiere de elu au fost un schit de lemn, la care servea niste monahi; asemenea au fost o sihastrie vechia, nu tocmai departe de zisu schit, dupa care acesta, susnumitul Constantin Balshu, mare paharnic, au fondat schitul aflator pana in ziua de astazi impatronat Adormirea Maicii Domnului, zidindul in totul  de piatra si in care se liturghiseste de obste pana in present.”

     Un alt document de la 1881 il completeaza pe primul si anume: ,,Acest schit, Cozancea este fondat de un secol mai bine, de catre fostii proprietary ai mosiei Ionasenii, boierii familiei Bals, numai putin de catre proprietarii vecini, Donicestii, Catarginestii si Balasestii din Dracsani, toti vecinii schitului, se pastreaza in sfanta biserica, zidita de piatra, evanghelii si carti precum si pomelnice in care ne vad scrise numele fondatorilor.”

Arhiva MMB, fondul Manastirea Cozance, dosarul 5/1880 -1909, fila 263.

Arhiereul Narcis Cretulescu ne marturiseste la 1906: ,,Se pare ca calugarii acelui scht sa fi fost calugari de adunatura fugiti de printer rascolnicii rusesti, ca si cei de la Vorona, de la Joravlea (com. Copalau), de la Maxut, de la Zlatunoaia, de la Rapusna, de pe aiurea. Cartile lor, in biserica lor au fost rusesti. Metaniile lor au fost o ata de pele (cura) inodata cu multe noduri dese, icoanele au fost rusesti de forma cea veche.” Tot de la el ne-a ramas o informatie eronata in ceea ce priveste anul fondarii si chiar ctitorii (fondarea la 1684, construire bisericii de piatra la 1734 de Vasile Bals).

Un alt ctitor important este Dumitru Gavrilas, inmormantat in pridvorul bisericii, al carui fiu Costache Gavrilas da un act in scris la 1863, recunoscand schitului proprietatea de 30 falci (45 ha) si ca el nu-si rezerva nici un drept de pretentie contra proprietatii si posesiunii schitului.

Biserica mănăstirii Cozancea, la care construcţie s-a lucrat ceva timp, fost terminată la anul 1744 sau 1756, în orice caz înainte de 1784 cand ctitorul Constantin Balş dăruia bisericii o Evanghelie semnată cu ropria sa mână.

Biserica acestei mănăstiri, deşi puţin cunoscută, este unul din cele mai importante edificii din această zonă. Originalitatea constă în zidul foarte gros, aproximativ 2 metri. Ea are o lungime de 15 m cu tot cu clopotniţă, inalţimea de 7 m. Planul general al bisericii este în formă de navă, fără ornamente decorative. Pereţii sunt construiţi din piatră amestecată cu carămidă. Incăperile bisericii sunt următoarele: altar, naos, pronaos, pridvor si  veşmântarul. Clopotniţa este lipită de pridvor. Acoperişul este din tablă. Ca stil, biserica face parte din tipul bisericilor moldoveneşti construite în scolele XVIII-XIX. Acelaşi stil îl au şi bisericile din satele Dracşani, Suliţa cea din centru şi cealaltă din cimitir).

Pictura actuală este lucrată într-un stil mediocru, în anii 1994, când vechea pictură a fost înlăturată, în loc să fie spălată. Catapeteasma, confecţionată din lemn de esenţă tare, prezintă o mare valoare artistică, cadrul se sprijină pe 8 coloane lucrate artistic cu stilizare de flori şi struguri.

Nu avem informaţii despre cei ce au pictat catapeteasma. Icoanele sunt pictate în stil bizantin.

Despre reparaţiile şi adăugirile care s-au făcut Bisericii, le menţionăm în ordine cronologică. Astfel, la 1855 „cu 400 lei vechi a zugrăvit biserica", egumenul Veniamin Hurghiş, iar la 1858 „a zugrăvit biserica pe din afară cu patimile lui Hristos şi vămile văzduhului." In ceea ce priveşte clopotniţa, care se află lângă pridvor, se crede că ar fi fost zidită în timpul stăreţiei ieromonahului losaf Baban pe la 1847. Tot în acel an s-a pus pe jos podea de brad, s-a acoperit biserica cu şindrilă şi clopotniţa cu tablă. Clopotniţa s-a făcut de către doi ciobani bătrâni din satul „Onţeni, care s-au călugăritaice cu numele de Grigorie şi Aftanasie" .

In vara anului 1899 tot acest egumen a zidit o veşmântărie alipită de Sfântul altar, cu banii rămaşi de la răposatul ieromonah Vitalie Banu, iar spre sfârşitul anului s-a reparat sfânta masă, s-au scos doi stâlpi de piatră din naos care sprijineaubolta şi s-a sfinţit biserica.

La o distanţă de aproximativ 400 m N-V de mănăstire se află situat într-o poieniţă, Paraclisul Sfântul Mucenic Mina, făcut de Părintele Paisie Olaru. Paraclisul a fost făcut pe locul unde cândva s-a găsit o cruce de lemn.

Părintele Paisie a făcut lângă paraclis şi o casă în care locuia cu un ucenic. In 1937 sau 1938 simtindu-se foarte slăbit a făcut următoarea petiţiune către stareţul Vasian Cuvuliuc: „Eu subsemnatul schimonah, care din anul 1921 cu metanie din acest schit şi vieţuiesc până în prezent.

După ispitirile canonice am fost supus ascultătorilor şi rânduit ca îngrijitor la via schitului până în anul 1934, când simţindu-mă suferind din cauza unei răceli, am cerut să fiu înlocuit printr-o petiţiune adresată Prea Cuvioşiei voastre în faţa soborului, am cerut blagoslovenie pentru a-mi face o casă având nevoie de linişte. Primind blagoslovenia Prea Cuvioşiei voastre şi a soborului mi-am făcut propria cheltuială aflătoarea casă, în poeniţa în care plantasem câţiva zeci de pomi roditori şi făcusem în anul 1931 un mic chioşc in formă de paraclis, împodobit cu icoane care se află şi astăzi. După terminarea casei am cerut ajutor şi mi-aţi rânduit pe fratele Vasile Puşnei, viitorul călugăr, care îngrijeşte de vie şi locuieşte cu mine. Astăzi, văzându-mă slăbit şi temându-mă de neştiutul ceas al morţii şi pentru ea nu cumva să se întâmple după nefericitul exemplu al familiei ieromonah V. Baciu, vin cu prezenta petiţiune, prin care cu smerenie rog a ne aproba ca prin blagoslovenie să dau cu Testament casa cu tot mobilul şi imobilul alterat de ea, precum şi paraclisul cu livada le va îngriji şi se va folosi numitul fără nici o pretenţie din partea familiei şi a altor persoane. îndatorez, pe fratele V. Puşnei, căruia voiesc a-i da testamentul, să îngrijească de mine până la

ultima suflare. Lângă această petiţiune alăturez şi testamentul pe care vă rog

a mi le lua drept în consideraţiune." (semnat Paisie Olaru Schimonah)

In forma sa iniţială, paraclisul era construit cu o singură încăpere, cu lăţimea de 2 m şi lungimea de 3 m, făcut din scânduri şi acoperit cu tablă. După anul 1990, stareţul Iosif Grigore a mai adăugat o încăpere din scândură, acoperişul schimbându-1 cu ţiglă şi turnând în jur o placă din beton.

La început era folosit ca încăpere unde Părintele Paisie îşi făcea rugăciunile de noapte (nu se săvârşea Sfânta Liturghie). Abia în timpul Protosinghelului Iosif Grigore, se săvârşea în fiecare an Sfânta Liturghie, mai ales în ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon (după cum ne mărturiseşte Ierodiaconul Nicodim Isac).

Actualmente nu se mai săvârşeşte Sfânta Liturghie în acest paraclis. Astăzi se află într-o accentuată stare de deteriorare şi necesită urgente reparaţii. De fapt, Părintele stareţ Vasian Milencu a mărturisit că voieşte să-1 construiască aşa cum a fost el în forma iniţială.

In ceea ce priveşte crucea de lemn, care a fost găsită în această poeniţă, înainte de a se construi paraclisul de către Părintele Paisie, ea se află şi astăzi în paraclis.

In ceea ce priveste staretii ce au indrumat spre mantuire parintii si fratii manastirii pana la anul 1873 este greu sa fixam o list acronologica cu dansii. Pe la 1833 era staret Ioasaf Baban, dupa el a urmat Neonil, Domitian si Veniamin Horghis care la 1855 a zugravit biserica. La 1851 este mentionat ca egumen ieromonahul Mardare. Dupa 1855 era egumen Lavrentie Popovici care a ramas pana la 1873.

           De la 1873 mentionam: Veniamin Paslariul (1873- 1895), Arhimandritul Veniamin Peticariu(1895-1899), Ieroschimonahul Vaarlam Vantul -unchiul parintelui Cleopa Ilie (1899-1911), Protosingelul Vasian Bucovinenul (1911-1913), Ieromonahul Clement Buhaceanu (1913-1917), Protosingelul Glicherie Sterea (1917-1919), Ieromonahul Ghenadie Ailincai (1919-1920), Protosingelul Vladimir Bodescu (1920- 1926), Ieroschimonahul Vitalie Pauca (1926-1931), Ieromonahul Vasian Cuvuluic (1934-1947, 1957-1959), Ieroschimonahul Paisie Olarul (1947), Protosingelul Ioanichie Robu (1947- 1951), Protosinghelul Elisei Florea (1952, 1980- 1986). Intre anii 1953-1957 schitul cozancea afost transformat in manastire de maici, stareta fiind Monahia Tatiana Dumitras, iar in 1957 a redevenit scht de calugari.

          Intre anii 1960-1980 schitul  a fost inchis, iar din 1990 a fost ridicata la rangul de manastire. Din 1986 pana in 1999 a fost staret Protosinghelul Iosif Grigore, iar pana in 2009 a fost ieromonahul Vasian Melencu. In prezent staretul manastirii este Ieromonahul Cleopa Strachinaru.

             Parintii care au ramas in memeoria locului ca fiind modele de viata duhovniceasca si indrumatori spirituali au fost foarte multi. Dintre ei amintim pe: Parintele Paisie Olaru, Ieromonahul Lavrentie, Ieromanahul Calinic Susu, Ierodiacon Nicon Draguleanu, Ieromonahul Conon Gavrilescu, Ierodiacon Gherasim Vierul, Monahul Ghervasie, Monahul Ghenadie Avatamanitei, acestia si multi altii sunt adevarata bogatie a manastirii. Acesti parinti au fost impodobiti cu mari daruri de Dumnezeu, pe care L-au slujit si iubit. Unii si-au simtit sfarsitul dinainte, altii au alugat demoni, au slujit pe aproapele, dar toti au fost mari rugatori.

           Despre importanta acestei manastiri, parintele Cleopa Ilie ne spune: ,,Parintele Paisie ne-a crescut si ne-a fost sfetnic si parinte duhovnicesc in Cozancea la cei 5 frati care am plect in manastire. Fara sfintia sa noi poate nu mergeam niciunul la calugarie”.

           In 2010 manastirea numara 6 vetuitori. Cele 7 Laude, si  Sf. Liturghie se savarsesc zilnic la timpul randuit.

dede89 / 10-Jul-2010

imi poate da si mie un nr de contact? trebuie sa fac un film documentar despre satul Boz.

amaranth / 07-Jul-2010

Schitul Colnic, situat pe Dealul Colnic, în satul Moşteni, construit în 1752, este zidit din piatră şi cărămidă sub formă de navă, are pridvor închis susţinut de opt coloane din cărămidă şi este lipsit de turlă.

Frunza Bogdan / 28-Apr-2010

Mandria orasului Galati.

L.S. / 07-Apr-2010

Despre începuturile Spitalului „Colţea”

Complexul arhitectonic Colţea este un reper al Bucureştilor, situat pe principalul bulevard - axa Nord-Sud a Capitalei, lângă Piaţa Universităţii.

Alături de locul unde este ridicată biserica Colţii de astăzi, a existat o biserică din lemn cu câteva chilii construită de Udrea slugerul pe la 1641. Biserica a rămas fratelui ctitorului – Colţea Doicescu - mare clucer (de la care provine şi denumirea mahalalei „a bisericii lui Colţea clucer”).

Ulterior, spătarul Mihai Cantacuzino cumpără terenul şi ridică în anii 1695-1698, mai întâi biserica de piatră cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi, denumită iniţial Mânăstirea Trisfetitele.  La 1696 sunt construite casele din jur, în care a funcţionat o şcoală, iar între 1704-1707, a fost  construit spitalul  cu 24 de paturi „pentru odihna celor neputincioşi”, având spiţerie, case pentru chirurgi şi „o şcoală de ştiinţe” cu odăi pentru dascăli şi alte acareturi.

Ansamblul a fost înconjurat de ziduri, la 1715, în timpul domniei lui Ştefan Cantacuzino, atunci când s-a ridicat şi Turnul Colţei cu intrarea în incintă - fiind cel mai înalt edificiu al vremii,  slujind drept clopotniţă şi foişor de foc. Turnul a fost demolat în 1888.

Spitalul actual a fost construit între 1867-1888 de arhitectul Joseph Schiffler, de origine olandeză.

Acesta a fost ridicat pe locul altuia - reclădit între 1836-1842 după planurile arh. Heinrich van Fausser, antreoprenor fiind arh. Conrad Schwink (cf. Ioana Cristache-Panait: Spitale bucureştene până în pragul sec. al.XX-lea, articol în revista Arhitectura).

În anii 2008-2010, Spitalul este în curs de amplă renovare şi completare cu noi pavilioane.

Spitalul Colţea şi biserica sunt străjuite de statuia marelui lor ctitor, spătarul Mihai Cantacuzino (1640-1716). Acesta era fratele domnului Ţării Româneşti - Şerban Cantacuzino (1634-1688).

Statuia în marmură de Carrara este opera sculptorului Karl Storck şi a fost realizată la 1869.

Arh. L.S.

Extras din:  Lucia Stoica şi Neculai Ionescu-Ghinea: “Enciclopedia Lăcaşurilor de cult din Bucureşti”, vol. 1, 2005, Ed. Universalia